ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


NATO pune Ucraina la colț, anunțând că, pentru a deveni membră a Organizației, trebuie mai întâi să facă niște reforme. Anunțul vine in contextul în care liderul pro occidental al Ucrainei, Petro Poroșenko, declara recent că va organiza un referendum pe tema intrării țării sale în Alianța Nord Atlantică.


„Noi credem că un mare număr de pași încă mai trebuie făcuți în procesul de reformă, în special în materie de securitate și apărare", a declarat Alexander Vinnikov, șeful Reprezentanței NATO în Ucraina, într-un interviu pentru mass-media locală, publicat joi, notează agenția Xinhua, citată de Agerpres.
Oficialul NATO spune că în ultimii ani Kievul a făcut progrese remarcabile în implementarea reformelor, care au adus Ucraina mai aproape de standardele Alianței.

În 2014, când a început conflictul în regiunile din est, parlamentul ucrainean a abandonat statutul de țară nealiniată, deschizând calea pentru ca ea să se alăture blocurilor militare.

NATO și Ucraina au avut o relație apropiată de la începutul anilor '90, iar legăturile sunt „mai substanțiale” decât orice parteneriat al alianței militare occidentale.

Totuși, orice mișcare în direcția aderării Ucrainei la NATO ar stârni noi tensiuni cu Rusia, care acuză blocul militar ca deja a încălcat promisiuni anterioare prin extinderea spre țările est-europene, inclusiv spre România și Polonia.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a stabilit ca obiectiv să aducă armata Ucrainei la standardele NATO până în 2020.

Săptămâna trecută, Poroșenko a declarat că intenționează să organizeze un referendum cu privire la aderarea Ucrainei la NATO.