ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Gay Pride, parada homosexualilor, își face anul acesta loc și la Disneyland Paris. La 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, parada pentru sprijinirea drepturilor comunității LGBT va avea loc în celebrul parc de distracții, scrie ziarul Il Giornale.
 
Compania Disney a afisat, în ultimii ani, o abordare mai liberală a identității sexuale, însă acum este pentru prima dată când așa numita „Magical Pride Parade”, se va desfășura în parcul de distracții vizitat anual de milioane de copii din întreaga lume. 

„Diversitatea și egalitatea sunt valori puternice la Disneyland Paris. În fiecare an, găzduim milioane de vizitatori, indiferent de originea, sexul sau orientarea lor sexuală", a declarat pentru NBC News purtătorul de cuvânt al companiei The Walt Disney.

Evenimentul va avea loc chiar la începutul lunii iunie - și va consta într-un „marș magic al diversității”, spectacole de muzică live și sesiuni foto tematice pentru vizitatorii parcului, scrie Queerty.

Evenimentele Gay Pride nu sunt ceva nou pentru compania Disney. „Magic Pride” a devenit un eveniment „neoficial” la Disneyland Paris încă din 2014.
 
Parcurile Disney din Statele Unite - Walt Disney World din Orlando, Florida și Disneyland din Anaheim, California - au găzduit în anii trecuți evenimente LGBT neoficiale sub genericul „Zilele Gay”, o sărbătoare neoficială pentru cuplurile homosexuale și pentru părinții de același sex. 
 
În ultimul deceniu a devenit tot mai clară schimbarea de atitudine față de personajele LGBT, pe Disney care le-a promovat intens în emisiunile sale de televiziune și în desenele animate ( cel mai cunoscut exemplu de personaj LGBT conturându-se în producția  „Frozen”). 

Anul trecut, filme ale celor de la Disney precum „Frumoasa și Bestia”, „Doc McStuffins” și ”Star vs Forces of Evil”, au inclus și personaje homosexuale. 
Următorul film de acțiune Disney, „Jungle Cruise”, bazat pe atracțiile parcului Disney cu același nume, va aduce pe ecrane primul personaj gay pe față.