ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul francez al ecologiei, Segolene Royal, a anunțat un plan de dotare cu grădini de legume a școlilor, care să ajute la educarea copiilor în spiritul respectului față de mediul înconjurător, relatează EFE, citând un interviu acordat marți pentru France 2.

Vor beneficia de o asemenea grădină primele instituții școlare care vor elabora un plan contra risipei de alimente, a menționat demnitarul, precizând că îngrijirea spațiilor verzi va fi asigurată de elevi sprijiniți de diferite asociații și, eventual, de agricultori.

Experiența nu este cu totul nouă, a spus Segolene Royal, menționând că grădinile existente deja pe lângă unele colegii au generat 'satisfacții', 'educație ecologică' și 'o producție directă, chiar dacă numai simbolică', potrivit Agerpres.

Cu aceeași ocazie, ea și-a reiterat intenția ca, într-o reuniune care va avea loc joi, să facă presiuni asupra firmelor de distribuție a mărfurilor pentru a realiza și implementa un sistem de evitare a risipei alimentare."Cred că este în propriul lor interes (să colaboreze) pentru imaginea mărcii lor", a estimat ea.