ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un grup de lucru al ONU însărcinat cu identificarea persoanelor vinovate de atrocități în Siria ar urma să își înceapă activitățile în scurt timp. Anunțul a fost făcut luni de Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Zeid Ra'ad Al Hussein, aceasta fiind prima etapă spre urmărirea în justiție a celor responsabili de crime de război, conform AFP.

Al Hussein a precizat, la Geneva, că un judecător sau un jurist internațional important va fi numit în curând la conducerea acestui grup, după ce va fi asigurată finanțarea sa. Un buget inițial de 13 milioane de dolari este în prezent acoperit aproape la jumătate, însă există mari speranțe că se va strânge suma totală, deoarece multe țări au început să contribuie, a precizat el.

Crearea acestui grup de lucru, adoptată la 22 decembrie de Adunarea Generală a ONU, a fost denunțată de regimul președintelui sirian Bashar al-Assad ca fiind o „ingerință inacceptabilă” în afacerile interne ale Siriei, scrie Agerpres.

Cu sediul la Geneva, grupul va lucra în strânsă colaborare cu o comisie de anchetă a Națiunilor Unite privind Siria creată din 2011 și care a redactat deja mai multe rapoarte care au detaliat atrocitățile comise de la începutul conflictului ce a făcut deja peste 320.000 de morți.

Membrii săi vor fi însărcinați cu a aduna probe și a se asigura că dosarele vor fi gata pentru a putea fi folosite de către tribunalele care au sub jurisdicție astfel de crime.