ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Olanda este campioană de necontestat la pedofilia pe Internet. Analize recente privind site-urile cu astfel de conținut fotografic, video și interactiv (chat și dating) arată că cele mai populare au serverele în Olanda sau sunt înregistrate juridic în această țară. Protocoalele on-line indică adeseori spre locații din Olanda, Marea Britanie și statele nordice. Dacă până în ultimii ani, majoritatea site-urilor "Darknet” – expresie pentru site-uri cu astfel de conținut – proveneau din zona nord-atlantică, au crescut mai recent și sursele din Asia, mai ales din India, China și Rusia.

În majoritatea "clasamentelor” despre pedofilia pe Internet, Olanda ocupă un loc de top. De mai mulți ani, aici există și un partid local care militează pentru legalizarea acestui domeniu, precum și cea mai cunoscută asociație de lobby din Europa – "Vereniging Martijn”. Argumentele în acest sens s-au înmulțit la instanțe judecătorești din mai multe state occidentale. Dezbaterea s-a mutat în spațiul public.

În lunile februarie-martie 2017, a fost întreprinsă o amplă campanie polițienească internațională pentru depistarea și arestare cercurilor interlope din domeniu. S-au operat sute de arestări și percheziții în mai multe state din vestul Europei, în Canada, Australia, SUA și unele state insulare, (foste colonii). Jurnaliști și sociologi au pus aceste recente acțiuni de forță la nivel internațional în concordanță cu orientarea noii administrații prezidențiale americane pentru limitarea fenomenului.

Mai recent, un eveniment petrecut la o cunoscută rețea de televiziune europeană – RTL, la postul care emite în Olanda, a reaprins dezbaterea în această controversă. Un show TV al unui cunoscut realizator american, "Dr. Phil”, (doctorul McGraw), a fost anulat subit de RTL, aparent, datorită relatărilor din ultima ediție a show-ului despre rețelele de trafic din Olanda. Postul RTL nu a oferit nicio explicație pentru întreruperea bruscă a show-ului, dar câțiva jurnaliști au făcut trimitere la conținutul episodului respectiv și la lobby-ul în domeniu din această țară.

La nivelul UE, în 2015, prim-vicepreședintele executivului de la Bruxelles, Frans Timmermans, fost ministru de externe olandez, a făcut o declarație publică în favoarea armonizării legislației privind homosexualii în toate statele membre. Această declarație a survenit la puțin timp după decizia Curții Constituționale a SUA în favoarea căsătoriilor de acest fel. Dl. Timmermans continuă să susțină această agendă. Amintim că Frans Timmermans, în calitatea sa de responsabil pentru statul de drept în UE, este și unul din coordonatorii mecanismului MCV pentru România și Bulgaria. În 2011, Olanda și Finlanda s-au opus accederii țării noastre la spațiul Schengen, invocând neîndeplinirea cadrului MCV.