ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Social-Democrat (SPD) a ajuns pe primul loc în sondajele de opinie efectuate înaintea scrutinului parlamentar programat în septembrie în Germania, devansând pentru prima dată în ultimii peste zece ani formațiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creștin-Democrată (CDU).

 Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Emnid, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) are un procent în plus comparativ cu săptămâna trecută, ajungând la nivelul de 33%, relatează publicația Bild am Sonntag.

Uniunea Creștin-Democrată / Uniunea Creștin-Socială (CDU/CSU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel, este pe locul doi, cu 32%.

Beneficiind de creșterea popularității datorită desemnării fostului președinte al Parlamentului European Martin Schulz candidat la postul de cancelar, SPD se clasează pentru prima dată după anul 2006 pe primul loc în sondaje.

Formațiunea Die Linke (Stânga, cu doctrină socialist-democrată) este creditată cu 8%, în timp ce Partidul Verzilor, cu 7%. Astfel, coaliția roșu-roșu-verde (SPD, Linke, Grünen) se apropie, conform sondajelor, de obținerea majorității în Bundestag.

Partidul eurosceptic Alternativă pentru Germania (AfD, extremă-dreapta, naționalist, eurosceptic) este creditat cu 9%, în timp ce Partidul Liber Democrat (FDP, liberal, centru-dreapta), cu 6%.