ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Demografia Europei, iar România nu face excepție, este la pământ. Cu toate acestea, acolo unde se dorește îndreptarea situației, lucrurile se pot schimba.

Acest lucru este demonstrat de către Ungaria și Polonia, țări ale căror conduceri au pus în aplicare politici pro familie, iar acestea încep să dea rezultate.

Astfel, în Ungaria, numărul avorturilor a scăzut dramatic în ultimii șapte ani: de la 40.449 în 2010, la 28.500 în 2017. În aceeași situație se află și divorțurile: de la 23 873 in 2010 la 18 600 în 2017. În paralel, a crescut numărul căsătoriilor: 35 520 în 2010 la 50 600 în 2017, relatează siteul Lifesitenews.

Deși încă departe de minimul de 2,1, rata fertilității a crescut și ea, de la 1,23 la 1,50.

Katalin Novak, Ministrul Ungar pentru Familie, Tineret și Afaceri Internaționale, a spus că „o precondiție pentru dezvoltarea sustenabilă pe termen mediu și lung  a Ungariei este o turnură durabilă a trendurilor demografice”.

„Legea fundamentală a Ungariei acordă o importanță deosebită familiei, protejează instituția căsătoriei și statuează că fundația familiei stă în mariaj și în relația părinte-copil. Declară că Ungaria va încuraja angajamentul oamenilor de a avea copii”, a mai precizat ea, conform sursei citate.

Statul maghiar ajută familiile să împace obligațiile față de muncă și față de familii prin diferite programe, printre susținerea maternității, concedii de creștere copil plătite, deduceri fiscale pentru familii, alocații pentru cumpărarea de locuințe, alocații pentru tinerele cupluri care doresc să se căsătorească, bonuri de vacanță, tabere pentru copii și altele.

În Polonia, o țară cu o rată de nașteri mai slabă decât a majorității țărilor foste comuniste (inclusiv România) cunoaște o ameliorare a ratei fertilității în urma aplicării programului +500, introdus în 2015, prin care o familie primește 500 de zloți pe lună pentru fiecare copil născut după primul. Astfel, conform datelor oficiale citate de către Institute of Religion and Public Life din SUA, în 2016 și 2017, rata fertilității a crescut la de la 1,29 la 1,42. 

De asemenea, în aceeași perioadă a crescut numărul familiilor care au dat naștere la al doilea copil, notează sursa citată.