ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Conducătorul partidului de guvernământ în Polonia spune că își va relua eforturile de a restrânge cazurile în care legea permite avortul, informează The Independent. Jaroslaw Kaczynski susține că partidul Dreptate și Justiție încearcă să restricționeze în continuare legislația în ciuda victoriei militanților pro avort. Parlamentul Poloniei a respins, în urma protestelor și a grevei de la nivel național, proiectul de lege al partidului cu privire la interdicția avortului. 

Avorturile sunt legale în această țară majoritar catolică, atâta timp cât viața femeii este pusă în pericol, sarcina  este rezultatul unui delict, iar pruncul suferă de o boală incurabilă. Proiectul de lege recent respins a încercat să înlăture ultimele două excepții. Domnul Kaczynski a precizat că nu a fost de acord cu întregul proiect de lege, într-un interviu pentru agenția de știri PAP: „Vom lupta pentru ca și în sarcinile cele mai dificile, când copilul este predispus la moarte, având malformații grave, femeile tot vor naște, astfel încât copilul să fie botezat, va avea un nume și va fi înmormântat”.

Liderul Bisericii Catolice din Polonia susține că au loc în jur de o mie de avorturi legale pe an, în primul rând din cauza sindromului Down. „Sperăm că acest lucru se va schimba în curând. Acesta este scopul nostru. Totuși, acest lucru trebuie pregătit așa cum trebuie. Și publicul trebuie convins, în special femeile, și chiar asta vom face.” Domnul Kaczynski a spus că partidul lucra la un nou proiect de restricționare a avortului. Mii de femei poloneze au protestat împotriva propunerii anti-avort, îmbrăcându-se în negru și făcând grevă pe 3 octombrie.

„Black Monday” (lunea neagră) a obligat birourile guvernamentale, universitățile și școlile din 60 de orașe să își închidă porțile. Propunerea de a restricționa legea a venit din partea unei inițiative anti-avort, sprijinite de Biserică, a cetățenilor care au adunat 450.000 de semnături. Aceștia susțin că zeci de mii de avorturi ilegale au loc în fiecare an. Chiar și prin evaluare conservatoare, mult mai multe femei avortează ilegal decât legal. Multe dintre ele trebuie să meargă în Slovacia sau Germania ca să îndeplinească procedura.
 
Avortul a fost legalizat în Polonia în timpul ocupației naziste a acestei țări, în 1943.