ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ministrul apărării polonez, Antoni Macierewicz, l-a acuzat pe președintele Consiliului European, compatriotul său Donald Tusk, că a colaborat cu președintele rus Vladimir Putin pentru a leza interesele Poloniei, în legătură cu accidentul aviatic din aprilie 2010 de la Smolensk, în care și-au pierdut viața șeful de atunci al statului polonez, Lech Kaczynski, și alți 95 de oficiali, conform Reuters.

 Ministerul Apărării a sesizat secția militară a Parchetului Național cu privire la faptul că îl suspectează pe Tusk, prim-ministru la data accidentului, de "abuz de încredere în relațiile externe".

O purtătoare de cuvânt al Parchetului a confirmat acuzația adusă, care echivalează cu una de trădare diplomatică.

„Tusk a încheiat un contract ilegal cu Vladimir Putin în detrimentul Poloniei și ar trebui să poarte responsabilitatea penală pentru aceasta", a declarat marți Macierewicz pentru cotidianul Gazeta Polska Codziennie

Sesizarea se referă la perioada scursă între 10 aprilie 2010, ziua accidentului aviatic de la Smolensk, și 2014, când Tusk a devenit președinte al Consiliului European.

Potrivit lui Macierewicz, Tusk ar fi aranjat, înaintea accidentului, ca un contract de efectuare în Rusia a mentenanței pentru avionul Tu-154 să fie acordat unui "prieten" al lui Putin.

„Nu este vorba despre neglijență, este vorba despre o infracțiune penală", a insistat el.

Tusk a negat în mod repetat orice responsabilitate în catastrofa aviatică, despre care o anchetă oficială anterioară a concluzionat că a fost un accident.

Acuzația marchează o escaladare accentuată a conflictului între Partidul Lege și Justiție (PiS), la putere, condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele defunctului președinte, și Donald Tusk, care s-a aflat în fruntea formațiunii rivale Platforma Civică și a deținut funcția de premier din 2007 până în 2014.

Guvernul polonez a încercat recent, fără succes, să împiedice realegerea lui Tusk pentru un al doilea mandat de președinte al Consiliului European, propunând un candidat propriu.

Prezumtiva infracțiune de care este acuzat Tusk este pasibilă de o pedeapsă de 10 ani de detenție.

Parchetul este mandatat, nu însă și obligat, să decidă dacă va începe o anchetă în termen de 30 de zile de la primirea sesizării, a declarat purtătoarea de cuvânt Ewa Bialik.

Procurorii polonezi desfășoară deja o serie de anchete în cazul accidentului de la Smolensk, inclusiv împotriva unui grup de oficialități de asemenea suspectate că au acționat în defavoarea intereselor Poloniei în anul ulterior catastrofei aviatice.

Rusia a refuzat în mod repetat să dea curs cererii Poloniei de a restitui epava avionului și cutiile negre, invocând desfășurarea unei investigații proprii.