ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un atac cibernetic care a vizat rețeaua de energie electrică din Ucraina a provocat la sfârșitul lunii decembrie întreruperea furnizării de electricitate într-o zonă din partea de vest a acestei țări, au confirmat marți pentru agenția AFP mai multe surse locale și societatea de securitate informatică ESET, care vorbește despre o premieră mondială.

Virusul a fost implantat printr-o operațiune de phishing cu ajutorul unui document Excel infectat, susține societatea ESET France, care a monitorizat luni la rând acest virus și astfel a reușit să detecteze atacul împotriva rețelei ucrainene de electricitate.

La rândul ei, societatea ucraineană Prikarpattiaoblenergo a confirmat că pe data de 23 decembrie o mare parte a regiunii Ivano-Frankivsk a rămas complet fără curent electric timp de câteva ore. Pana a fost provocată de "intervenția unor persoane neautorizate (...) în sistemul de comandă de la distanță, iar tehnicienii au reușit să restabilească manual furnizarea energiei electrice", se explică într-un comunicat difuzat de această companie.

Ulterior, serviciile secrete ucrainene (SBU) au descoperit programe malware în sistemele informatice ale mai multor companii regionale de distribuție a energiei electrice.

"A fost detectat un virus, pe care nu l-am mai întâlnit înainte (...) Acest virus a provocat pagube. Sistemele automate au încetat să funcționeze, calculatoarele s-au stins", a declarat de asemenea o sursă implicată în investigație, care însă a cerut să nu i se dezvăluie identitatea, potrivit AgerpresO reprezentantă a SBU din regiunea Ivano-Frankivsk a afirmat că ancheta este în desfășurare și încă nu se știe cine și în ce scop a executat acest atac.