Premierul Tsipras, în Parlamentul European: Banii dați Greciei nu au ajuns la popor, ci la bănci. 10% din populație controlează 60% din bogăția țării! Alte țări sunt în aceeași situație
Premierul elen, Alexis Tsipras, a ținut astăzi un discurs în fața Parlamentului European în care a explicat resorturile crizei din Grecia.
Acesta a explicat că banii împrumutați Greciei nu au ajuns niciodată la cetățenii de rând, ei fiind dați băncilor pentru redresare. Iată textul declarației sale, așa cum a fost postat de Cotidianul.ro.
"A fost decizia noastră să lăsăm poporul grec să-şi hotărască viitorul. Am primit mandatul să încercăm să găsim o soluţie durabilă şi concretă în problema Greciei, evitând problemele din trecut. Europa, proiectul nostru comun, va fi democratic sau va avea multe greutăţi pentru a supravieţui în aceste situaţii dificile. Guvernul grec negociază cu partenerii săi o confirmare a două lucruri: respectarea regulilor UE, dar şi a alegerii democratice a poporului.
Îmi asum pe deplin ceea ce s-a întâmplat în cele 5,5 luni de când am preluat funcţia. Însă responsabilitatea totală nu-şi are originea în ultimele 5,5 luni, ci în ultimii 5,5 ani. Grecia nu este singură în această situaţie. Alte ţări se regăsesc şi respect politicile dure, de austeritate, însă nicăieri aceste programe nu au fost atât de dificile ca în Grecia.
Ţara mea, în ultimii cinci ani, a devenit un fel de teren de experimente. Datoria a ajuns la 180% din PIB.
Majoritatea poporului grec spune că nu are de ales şi cere să se renunţe la acest drum fără ieşire. Povara va trebui să fie suportată de către cei care trebuie să o suporte şi care în ultimii cinci ani au avut de suferit.
Ceea ce propunem partenerilor noştri este un ansamblu de reforme cu o repartizare corectă a acestor poveri, acoperind nevoile de finanţare al ţării şi implementând un program care să poată duce la creştere.
Primul nostru obiectiv ar trebui să fie combaterea şomajului şi întărirea întreprinderilor.
Propunerea noastră trebuie să ducă la o soluţie durabilă pentru aceste datorii
În următoarele două zile vom clarifica propunerea noastră şi sper că vom putea găsi o soluţie în beneficiul nostru şi al Europei. Propunerea guvernului elen de restructurare a datoriei nu are drept obiectiv împovărarea contributorului european.
Banii daţi nu au ajuns niciodată la poporul elen, ci au fost daţi băncilor, pentru redresare.
Încă din august 2014, Grecia a trebuit să plătească dobânzi foarte ridicate către creditori, e vorba de 7,2 miliarde de euro, bani plătiţi de guvernul din 2014-2015. Programul acesta, de fapt, încă nici nu este pus în practic, pentru că programul nu a făcut obiectul unui consesn. Trebuie un program care să întrunească un consens politic.
În acelaşi timp, Grecia a negociat şi în acelaşi timp a trebuit să le plătim aceloraşi creditori o sumă echivalentă cu 17 miliarde de euro. Eu fac parte din acei oameni politici care susţin că nu neapărat aceşti străini perverşi sunt responsabili de aceste lucruri, ci că aceste lucruri au permis crearea unui stat bazat pe clientelism, clientela politică, şi nu au fost luate măsuri care să frâneze evaziunea fiscală.
10% din cetăţenii eleni dispun de 60% din bogăţia Greciei şi ei nu au suportat în niciun fel povara suportată de popor.
Măsurile nu şi-au atins obiectivul, nu au dus la o îmbunatățire a veniturilor fiscale. Niciuna dintre reformele nu au dus la eliminarea conflictului de interese care există în Grecia de ani de zile, între oligarhi şi oameni politici.
Cu toate acestea, propunerile noastre merg în sensul unei reforme veritabile. Trebuie să facem astfel încât structurile de oligarhi să se modifice, să luptăm împotriva evaziunii fiscale, şi să ne ocupăm de ocuparea forţei de muncă. Şi să sperăm că în acord să punem în practică aceste lucruri.
Ceea ce ne dorim nu este să intrăm în conflict cu UE, ci să schimbăm mentalitatea care să schimbe lucrurile în ţara noastră.
Ceea ce se numește acum criza greacă este de fapt un semn al neputinței în Europa la ceea ce este criza economică. Nu trebuie să permitem ca această Europă unită să devină dezbinată. Ne dorim un acord echilibrat şi vrem să evităm un moment de ruptură istorică”, a spus Tsipras.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Singura veste bună pentru vaccinați: Există tratament de detoxifiere a proteinelor spike. Ce recomandă Dr. Peter McCullough
BREAKING: Iranul a atacat aerian Israelul. Ayatollahul Khamenei: ”Regimul sionist răuvoitor va fi pedepsit”. Țintele ar fi în ”Palestina-ocupată”. Începe al III-lea Război Mondial? ACTUALIZARE - VIDEO
RECUNOȘTERE OFICIALĂ. Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Zelenski: România negociază un acord cu Ucraina
Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Belgia vrea să introducă eutanasierea pentru bătrâni: ”Sunt un munte de carne. De ce să trăiască mai mult?”
Riscul unui al III-lea Război Mondial dacă Israelul ripostează. Președintele Iranului: "Sioniștii vor primi un răspuns decisiv și mult mai puternic". Reacția Moscovei
Descoperire șocantă. Sindromul long-Covid este, de fapt, post-vaccin
Recomandările noastre
Orwell a prezis Războiul Permanent de astăzi
CNSAS a declanșat procedura de verificare a lui VASILE BĂNESCU. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei refuză să-și ofere datele instituției care cercetează trecutul său în raport cu Securitatea. DOCUMENT EXCLUSIV
17 milioane de morți ai vaccinului și o tută. ”Amanta lui Cîțu” contrazice un studiu de 180 de pagini efectuat în 17 țări de oameni de știință cu reputație internațională cât și pe Tucker Carlson. Factual, ONG-ul cu un capital de 2.500.000 lei
Un profesor le scrie colegilor săi de la liceul George Barițiu din Baia Mare: Rușine, Domnilor Profesori! Scuipați-vă de trei ori pe zi. Dați-vă pumni! Dați-vă cu capul de pereți, doar s-o îndura Dumnezeu să vă dea un grăunte de minte. PENTRU VLAD ȚĂRANU!
Secțiuni: Externe
Persoane: Alexis Tsipras
Subiecte: Criza Grecia Grexit Referendum Grecia
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)