Președintele Asociației Naționale a Magistraților din Italia, Piercamillo Davigo, a declarat despre Codul Penal că „este sperietoare de ciori, iar la închisoare se duc numai proștii. Judecătorul e pus în situația de a trebui să aleagă între respectarea legii, renunțând să facă dreptate, și încercarea de a face dreptate, forțând legea”.

Piercamillo Davigo a participat la un forum organizat de Corriere della Sera. Dezbaterea a avut loc în sediul redacției de pe via Solferino din Milano, fiind prilejuită de apariția cărții „Sistemul corupției”, lucrare scrisă de Piercamillo Davigo, fost procuror în grupul Mani Pulite, astăzi președinte al Secției Penale a Curții Supreme de Casație din Italia.

Tema dezbaterii a fost starea justiției la 25 de ani de la debutul Mani Pulite (Mâini Curate), cea mai mare operațiune anti-corupție din istoria Italiei, informează Gazeta Românească.

Corriere della Sera: La 25 de ani de la Mani Pulite, în Italia s-a schimbat puțin sau nimic?
Piercamillo Davigo: Este dramatic cât de puțin s-a schimbat situația, și cât de mult se înrăutățește cea privind corupția în deriva Italiei pe scena internațională.

- O țară coruptă?
- La diferite niveluri, cu finalități și moduri diferite. Este o țară pe moarte. Există neîncredere, oamenii nu mai merg să voteze, pleacă din țară.

- E necesară o revoluție culturală?
- Ea trebuie să se înceapă de la școală.
 
- Era mai bună Italia în anii anchetei Mani Pulite?
- Efectul de domino nu a fost declanșat de vreo explozie de conștiință civică, ci de faptul că se terminaseră banii.

- Dumneavoastră susțineți că pentru corupție ar fi necesar un canal paralel, la fel ca în mafie.
- Trebuie să se introducă câteva reguli care se aplică mafiei.

- De exemplu?
- Un sistem puternic și serios de recompense și operațiunile sub acoperire.

- Corupția deseori este alimentată de fonduri negre străine, tot mai dificil de combătut.
- Este o problemă internațională. Asistența judiciară internațională este o relicvă a secolului XIX, care necesită timpi atât de lungi, incompatibili cu durata unui proces.

- Corupția - o „simonie secularizată”. Adică?
- În biserică, preotul este cel care vinde lucruri sacre. Ȋn stat, e funcționarul public care vinde lucruri care pentru el trebuie să fie sacre, fiindcă a jurat credință Republicii.

- Grupul Mani Pulite a făcut greșeli?
- După părerea mea, nu. A făcut ceea ce putea. Dacă nu s-ar fi schimbat legile în timpul jocului, am fi mers înainte. Multe legi ar putea fi denumite după numele inculpatului.

- Poate până la finalul unei epoci determinate.
- Da, atunci s-a schimbat majoritatea și tot de atunci lucrurile au devenit mai sofisticate. De exemplu, legea Severino nu combătea corupția, dar a fost trecută ca fiind o lege care o combate.

- Monti, prim-ministru de atunci, nu a fost suspectat că ar fi fost corupt.
- Această lege a fost făcută de Parlament. Îmi amintesc că ministrul justiției a răspuns la obiecțiuni: „A fost cel mai bun pe care-l puteam face, la acel moment, cu aceste Camere”.

- Reprezentanții dvs. au spus că este o lege bună, ca și în cazul celei privind reabilitarea. E și o problemă a dvs.?
- Desigur, există și o problemă a sistemului judiciar, însă încercăm să înțelegem joaca în acest mod de a face legi, din cauza incompetența guvernului care, din păcate, nu este format din funcționari competenți, aflați în slujba statului. Când m-am întâlnit pentru prima oară cu ministru Orlando, am subliniat faptul că dezincriminarea pe care ei au făcut-o nimic nu a ajutat la nimic, nu a avut ca efect reducerea volumul de muncă, ci creșterea acestuia. El a răspuns că ANM a dat aviz favorabil, eu i-am spus că asta nu s-ar mai întâmpla, deoarece ne-am format comitete interne. 

- Aveți o părere foarte negativă despre politicieni.
- Sunt încă și unii decenți, însă mecanismele favorizează adesea interlopii.


- Ce părere aveți despre cei precum 5 Stelle (n.r. - un partid din Italia), care au introdus coduri interne legate de anchete?
- Politica nu trebuie să se agațe de acte formale în judecată, ci de o evaluare independentă a faptelor. Se poate vâna unul care este inocent sau se poate păstra unul, chiar dacă e vinovat. Sunt două evaluări diferite, una e politică, cealaltă a justiției.

- Nu se introduce astfel o inversare a principiului de nevinovăție?
- Nu este așa. De multe ori, nu este nevoie să aștepți sentința pentru a face să se declanșeze responsabilitatea politică, însă în această țară nu se întâmplă niciodată, nici măcar în fața cazurilor evidente.

- Politicienii ar trebui să-și facă coduri de conduită?
- După mine, da. Este de-ajuns și bun-simțul.

- Nu există riscul de a sfârși în moralism?
- Dacă mă trimit în ședință cu un coleg despre care s-a aflat că fură, nu mă duc, pentru că cei care ne văd se gândesc că suntem la fel. Eu nu fur.

- Menționați în carte o frază a generalului Dalla Chiesa care spunea că „sunt unii care vorbesc despre arestări facile, și alții despre injustiția care achită”. Injustiție?
- Injustiția poate fi în lege, nu numai în oameni, dacă legea e contrară sentimentului comun de justiție, și multe dintre normele pe care le aplicăm sunt. Acum amenințarea cu închisoarea nu este credibilă, deoarece codul penal este o sperietoare de ciori, de la depărtare produce teamă, când te apropii pare inofensivă. La pușcărie se duc cei care sunt atât de proști, încât se lasă arestați într-un flagrant, și cei care comit infracțiuni de  criminalitate organizată. Ceilalți, în medie, se duc mai puțin.

- Numai pedeapsa cu închisoarea? 
 - Depinde de infracțiune și de tipul acuzatului.

- Nu ați fost niciodată tentat să încalcați regulile?
- Nu. Am susținut asta întotdeauna, și chiar și atunci când eram convins că acuzatul e vinovat, l-am achitat dacă proba era inutilizabilă, gândindu-mă că el e un ticălos care a scăpat .

- Un sistem care protejează impunitatea?
- Într-un sistem bine ordonat, cel nevinovat nu ar trebui să fie achitat, el nu ar trebui să meargă la proces, deoarece procesul este o tragedie pentru el. Filtrele trebuie să existe încă de la început. 

- Care este prioritatea?
- Dezincriminarea. Problema justiției este numărul de procese. Ori avem curajul să spunem că trebuie redus în mod drastic, ori nu vom scăpa de această problemă niciodată. În penal este de-ajuns să intervenim cu o masivă dezincriminare și să introducem mecanisme de descurajare a recursurilor, pentru că cele care există sunt ridicole.

- Politica merge în schimb pe un drum diferit și introduce noi infracțiuni, precum omorul rutier.
- Sunt lucruri lipsite de sens. Pentru omorul rutier, pedeapsa este atât de mare încât, în curând, cuiva îi va conveni să spună că a vrut să ucidă, pentru a fi tras la răspundere pentru omor voluntar.