Primarii maghiari, scrisoare deschisă pentru Juncker împotriva cotelor pentru refugiați: Apărați frontierele Schengen!
Aproximativ 2.500 de primari din Ungaria, adică 80% din numărul total, au semnat o scrisoare deschisă pe care i-au adresat-o președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Ei cer oficialului european să renunțe la sistemul de cote pentru redistribuirea refugiaților impus de UE, transmit miercuri MTI și EFE. 'Din nefericire, majoritatea oamenilor politici europeni nu au recunoscut pericolele imigrației în masă', a declarat președintele asociației municipiilor din Ungaria, Károly Szita, pentru MTI. "(Există) semnale clare, de vreme ce în fiecare săptămână se poate observa că imigrația merge mână în mână cu delincvența și terorismul", a declarat reprezentantul primarilor care au trimis scrisoarea la Bruxelles.
Edilii ungari cer ca Executivul european să ia în considerar "'vocea cetățenilor ungari și europeni". Pe de altă parte, primarii îi cer lui Juncker să facă 'tot posibilul pentru a apăra frontierele zonei Schengen, pentru a-i apăra pe cetățenii europeni'. Primarii ungari au adresat totodată scrisori individuale lui Juncker, care vor fi trimise la Comisia Europeană 'în câteva zile', a asigurat Szita, membru al FIDESZ (guvernare) și primar al orașului Kaposvar (sud-vestul Ungariei), conform Agerpres.
Guvernul de la Budapesta, condus de conservatorul Viktor Orban, se opune categoric distribuirii refugiaților și a organizat în octombrie un referendum împotriva acestui sistem. Participarea la acest referendum nu a atins pragul de 50%, motiv pentru care a fost invalidat, dar este de remarcat faptul că 98% dintre cei care au votat au susținut luarea de poziție a lui Orban. Potrivit cotelor stabilite de Bruxelles, Ungaria ar urma să primească 1.294 de solicitanți de azil.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: Viktor Orban
Locații: Ungaria
Subiecte: cote refugiați Criza refugiați Schengen
Organizații: Comisia Europeana
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)