ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


„Trei mandate prezidențiale sunt suficiente!", „Când veți înceta să încălcați Constituția?": comentarii ale rușilor nemulțumiți au „perturbat" joi ședința anuală de întrebări-răspunsuri a lui Vladimir Putin, apărând pe ecran în fața a milioane de telespectatori.

Intitulată „Linia directă”, ședința anuală care se desfășoară "ca unsă" și al cărei mod de derulare este prevăzut de obicei în cele mai mici detalii, îi invită pe ruși să-i pună în direct întrebări președintelui rus, inclusiv prin SMS.
La această a 15-a ediție, au fost primite mai mult de două milioane de întrebări, dintre care unele, critice, au apărut într-un chenar albastru în dreapta ecranului, la postul public de televiziune.

„Putin, chiar speri că poporul crede în acest circ cu întrebări pregătite din timp?”, au putut citi telespectatorii acestei emisiuni de mare audiență. „La revedere, Vladimir Vladimirovici!”, a apărut apoi pe ecran, în condițiile în care președintele nu a anunțat nici de data aceasta dacă va candida în alegerile prezidențiale prevăzute pentru martie 2018.

Câteva minute mai târziu, chenarul albastru dispărea de pe ecran.

Acest nou show televizat de întrebări-răspunsuri are loc la trei zile după arestarea a peste 1.720 de manifestanți ieșiți pe străzi la apelul opozantului rus Alexei Navalnîi, la Moscova și în mai multe orașe ale Federației Ruse.

În timpul acestei emisiuni, președintele Putin răspunde la întebări triate minuțios și care abordează o gamă largă de subiecte, de la pensii la probleme internaționale.