ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Generalul Gherasimov, oficialul rus cu cel mai înalt grad militar, susține că țara sa este amenințată de Alianța Nord-Atlantică și amenință cu o ripostă.

NATO se înarmează pentru o ofensivă și își întărește infrastructura militară la granițele cu Rusia, afirmă șeful Statului Major rus, generalul Valeri Gherasimov. Conform agenției oficiale TASS, citați de stirileprotv.ro, acesta a declarat la o conferință privind securitatea internațională desfășurată la Moscova că Alianța „acumulează armament ofensiv și crește capacitatea aerodromurilor și porturilor sale în regiunile din vecinătatea Rusiei”.

Gherasimov susține că astfel trupele NATO se vor putea mobiliza rapid pentru a ataca Rusia. El a menționat desfășurarea de forțe suplimentare și instalarea de comandamante în Romania, Bulgaria, Polonia și țările baltice, dar și intensificarea misiunilor de recunoaștere și dublarea numărului de exercițiii militare în Europa de Est.

„Implementarea planurilor de extindere a Alianței afectează balanța de forțe în regiune și crește riscul de incidente militare. Toate acțiunile NATO sunt destructive și au un caracter provocator”, a declarat generalul rus, precizând că relațiile cu Occidentul sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârșitul Războiului Rece.

Gherasimov mai susține că piloții statelor NATO care nu dețin arme nucleare sunt antrenați să le folosească, deși tratatele internaționale ar interzice acest lucru.

Ca urmare, „Rusia va lua măsurile necesare pentru a riposta și a opri expansiunea NATO”, a precizat Gherasimov. Șeful statului major de la Moscova a mai spus că occidentul vrea să folosească atacurile cibernetice asupra statelor Alianței ca pretext pentru a desemna țapi ispășitori cărora să le declare apoi război.

În trecut, Gherasimov avertizase că „puterile non-nucleare care vor găzdui elemente antirachetă au devenit obiective prioritare ale reacției militare a Rusiei" – referindu-se la România, după instalarea scutului de la Deveselu.