ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Vestea că funcționara Kim Davis, din Comitatul Rowan, statul Kentucky, a fost arestată, a divizat din nou America.

În timp ce candidații republicani la președinție au dezaprobat decizia Justiției, activiștii homosexuali au revendicat un nou triumf. Conform presei americane, activiștii homosexuali ar fi strigat "Dragostea a învins! Dragostea a învins", în timp ce funcționara era escortată, cu cătușe la mâini, de la Tribunal spre închisoare.

Rand Paul, unul din candidații republicani la președinția SUA, a declarat că decizia Curții de a o aresta pe doamna Davis este nepotrivită.

"Cred că este absurd să arunci pe cineva în închisoare pentru că își exercită dreptul la libertate religioasă. Dacă vrei să-i convingi pe oameni de faptul că mariajul între persoane de același sex este acceptabil, e mai bine să-i iei cu binișorul, nu să folosești forța statului", a spus el la CNN.

Paul consideră că tacticile violente se vor întoarce împotriva activiștilor LGBT. "Dacă vor folosi forța guvernului federal și se vor implica în fiecare caz din fiecare stat și localitate, știți ce se va întâmpla? O să le întărească oamenilor convingerile în această privință ( a opoziției la căsătoriile homosexuale -n.r.)", a adăugat el.

Alți candidați republicani, precum Mike Huckabee, Bobby Jindal sau Marco Rubio, și-au exprimat acordul pentru Kim Davis.

"Ar trebui să căutăm un echilibru între răspunderea guvernului de a respecta legile țării și acordarea dreptului ca oamenii să nu acționeze împotriva convingerilor lor religioase", a spus Marco Rubio. "Ar trebui să existe o modalitate de a proteja drepturile religioase și de conștiință ale indivizilor care lucrează în administrație", a conchis el.

Mike Huckabee a postat pe twitter un mesaj prin care se întreabă de ce oficialii din San Francisco nu sunt la închisoare pentru ignorarea legii imigrației. Acesta a folosit hashtag-ul #ImWithKim( Sunt alături de Kim).

În ceea ce o privește pe Kim Davis, aceasta a declarat că nu e speriată de perspectiva de a sta la închsioare.

"Am cântărit bine costurile și sunt pregătită să merg la închisoare. Este o problemă de Rai vs Iad pentru mine și pentru fiecare creștin conștient. Aceasta e o luptă pe care merită să o duc", a spus ea pentru Fox News.

Judecătorul David Bunning a decis ca Davis să fie arestată pentru "sfidarea curții", după ce i-a ordonat, de mai multe ori, să emită certificate de căsătorie pentru homosexuali, iar funcționara a refuzat. Kim Davis este un oficial ales, așa că nu poate fi demis din funcție. Judecătorul a considerat că o amendă, oricât de mare, ar fi plătită de susținătorii lui Davis, așa că a preferat s-o trimită în arestul poliției.