ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În ianuarie, o persoană neidentificată a cerut autorităților din comitatul San Diego să elimine o cruce aflată în apropierea aeroportului din Ocotilo Wells, informează portalul Breitbart.

Autoritățile spun că plângerea se referă la faptul că monumentul se află pe domeniul public, ceea ce ar constitui „o violare a constituției federale și statale” în ceea ce privește libertatea religioasă. Mai precis, este vorba despre amplasamentul pe care este construită o cruce de aproximativ 25 de metri înălțime, ridicată în memoria unui soldat american căzut în Războiul din Vietnam.

Cu toate acestea, în luna mai, Sherri Kukla, editoarea unei reviste, a început o petiție online pentru a salva monumentul. Pentru ea, crucea nu este un simbol religios ci mai degrabă un „monument istoric memorial”, folosit de mulți ani de către șoferi. De asemenea, a spus ea pentru Los Angeles Times, monumentul i-a consolat pe cei i-au pierdut pe cei dragi.

Monumentul a fost ridicat în onoarea lui Jim Bruce Robison, un cetățean din Ocotillo Wells, care a fost ucis în misiune în timpul războiului din Vietnam, la vârsta de 21 de ani, în 1966. Casa sa, care încă îi aparține familiei, este pe stradă de monument. 

Petiția are deja 2.951 de semnături, dar se pare că autoritățile intenționează să pună o placă și un steag american în locul crucii.