ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un nou scandal lovește compania Monsanto.  Presa franceză a dezvăluit zilele trecute că Monsanto, firma care produce glifosat - un pesticid controversat - a întocmit dosare secrete unor personalități din diverse domenii: jurnaliști, politicieni, lideri de opinie. În dreptul fiecăruia sunt trecute date personale - adresa de acasă, număr de telefon - și parerea despre glifosat. În funcție de opinie, era recomandată o strategie personalizată de lobby, informează stiri.tvr.ro
 
Documente confidențiale ale firmei de comunicare cu care lucra Monsanto au ajuns în presă, simultan la canalul France 2 și în ziarul Le Monde. Fișele sunt amănunțite, cu multe date personale - cum ar fi domiciliul, numărul de telefon, chiar dacă era la secret.

Personalitățile sunt împărțite în mai multe categorii - între care aliați, posibili aliați, persoane de ținut sub observație, detractori. Și se recomandă o anumită strategie de lobby, personalizată.

În cazul adversarilor controversatului erbicid, despre care unele studii afirmă că e cancerigen - se recomandă izolarea - asa cum scrie în dreptul lui Segolene Royal, la acea vreme ministru al mediului.

Jurnalista Segolene Royal, fost ministru al Mediului: „Uitați, e și consilierul meu pe listă. E o descoperire importantă, pentru că arată strategii clare de demolare a unei persoane. Văd că sunt oameni care încercau să mă izoleze”.

Publicarea listelor i-a supărat pe aliații glifosatului.

Jean Bizet, senator, a făcut o adevărată criză de nervi: "Vă bateți joc de mine? Gata, s-a terminat această caricatură."

Documentele sunt din 2016. Între timp, Monsanto a fost cumpărată de Bayer, care spune că nu știe nimic despre aceste fișe.

Fișarea ilegală se pedepsește în Franța cu închisoarea de până la 5 ani și 300 de mii de euro amendă.