ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O dispută a început în presa italiană datorită faptului că autoritățile pun magnitudinea oficială a cutremurului de miercuri din centrul țări la 6.0 grade Richter în ciuda faptului că peste tot în străinătate se vorbește de 6.2. Acest lucru este făcut spun cei din presă pentru că o lege făcută de fostul premier Mario Monti impune ca statul să plătească despăgubiri celor afectați dacă cutremurul înregistrează de la 6.1 grade în sus.

Cei care au început disputa susțin că Institutul Național de Geofizică a modificat magnitudinea la cererea expresă a autorităților pentru ca cei afectați să nu mai fie despăgubiți, scrie lastampa.it. Legea privind condițiile pentru despăgubiri a fost modificată în 2012 de guvernul Monti în contextul cutremurului din L'Aquila.

Conform unor teorii ale conspirației care circulă pe internet în Italia despăgubirile depind de magnitudinea cutremurului, dar autoritățile calculează suma compensațiilor în funcție de intensitate. Cele două sunt două măsuri complet diferite ce nu sunt în legătură una cu alta , instensitatea fiind calculată pe scara Mercalli care măsoară în funcție de distrugeri, iar magnitudinea este calculată pe scară Richter. Există un exemplu clasic dat de geografi pentru a arăta diferența este faptul că un cutremur de 7 grade Richter în deșert are o intensitate de 0 grade Mercalli.

Institutul Național de Geofizică a explicat că magnitudinea cutremurului este dată în Italia la 6.0 și în exterior la 6.2 deoarece aceasta este calculată și detectată în feluri diferite de la stație la stație.