Fostul președinte Traian Băsescu, președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, și alți 15 foști și actuali lideri din Europa Centrală și de Est îi cer președintelui ales al SUA, într-o scrisoare obținută de Washington Post, să nu relaxeze sancțiunile impuse Rusiei și să nu se alieze cu Vladimir Putin.

„Putin nu dorește măreția Americii. Ca aliați ai SUA, noi vrem asta. Ca aliați legați prin tratate, facem apel la americanii din noua administrație a SUA și din Congres să susțină cu tărie interesele și scopurile noastre comune: pace, forța atlantică și libertate”, se arată în scrisoarea celor 17.

În primul rând, Administrația Trump, nu trebuie să relaxeze sancțiunile impuse Rusiei și nici să accepte tacit anexarea Crimeii, spun semnatarii scrisorii.

"Vladimir Putin nu este aliatul Americii. Nici nu este un partener internațional de încredere. Ambii președinți care v-au precedat au încercat, în felul lor, să trateze cu conducerea Rusiei în spiritul încrederii și prieteniei. Mare greșeală: Putin a tratat bunele lor intenții ca oportunități”, au adăugat ei.

Actualii și foștii lideri consideră că Europa a devenit un loc mai periculos tocmai din cauza Rusiei, care a recurs la războaie, amenințări, a încălcat tratate și a făcut promisiuni false.

Autorii scrisorii au amintit că țările lor au răspuns de fiecare dată când America a avut nevoie de ele, precum în războaiele din Irak și Afganistan. "Ne-am asumat riscuri împreună; am sacrificat fii și fiice împreună. Ne apărăm securitatea transatlantică împărtășită, ca front unit. Aceasta face Alianța noastră puternică. Atunci când Statele Unite sunt puternice, suntem mai puternici – împreună”, a scris ei.

Politicienii au avertizat că un acord cu Putin nu va aduce pacea, pentru că liderul de la Kremlin "vede concesiile drept un semn de slăbiciune” și va încerca să testeze credibilitatea SUA în state NATO, precum țările baltice sau Polonia. El ar putea recurge atât la manevre militare, cât și la atacuri informatice, presiune economică, spionaj, dezinformare sau dare de mită, consideră politicienii din țările NATO aflate în apropiere de granițele Rusiei.

În aceste condiții, ei au pledat pentru unitate. "În primul rând, Rusia trebuie să vadă că, atunci când suntem atacați, suntem mai puternici, nu mai slabi”, au conchis ei.

Cei 17 semnatari ai scrisorii sunt Traian Băsescu (fost președinte al României), Paweł Kowal (europarlamentar polonez), Carl Bildt (fost premier al Suediei), Janusz Onyszkiewicz (fost ministru al Apărării polonez), Mikuláš Dzurinda (fost premier slovac), Rosen Plevneliev (președintele Bulgariei), Mátyás Eörsi (fost parlamentar ungar), Karel Schwarzenberg (fost ministru de Externe ceh), Iulian Fota (fost consilier pentru securitate națională al lui Traian Băsescu, actual director al Colegiului Național de Informații), Radosław Sikorski (fost ministru de Externe polonez), István Gyarmati (membru al Institutului Internațional pentru Studii Strategice), Petras Vaitiekūnas (fost ministru de Externe lituanian), Toomas Hendrik Ilves (fost președinte al Estoniei), Vaira Vīķe-Freiberga (fostă președinte a Letoniei), Rasa Juknevičienė (vicepreședinte a Adunării Parlamentare a NATO), Alexandr Vondra (fost ministru ceh al Apărării) și Ojārs Ēriks Kalniņš (parlamentar leton).