Se pregătește pacea în Siria. Ce au stabilit Lavrov și Kerry după trei ore de discuții la Geneva. Anunț special al Rusiei pentru ISIS
Negocierile privind procesul de pace din Siria ar trebui să înceapă în următoarele zile. Anunțul a fost făcut miercuri, la Geneva, de șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, după discuțiile cu omologul său american, John Kerry, care au durat trei ore.
Negocierile ar urma să aducă la aceeași masă regimul lui Bashar al-Assad și o parte a opoziției siriene. "Suntem siguri că negocierile vor începe în zilele următoare, în ianuarie", a declarat Lavrov
"Procesul diplomatic va începe în curând, sperăm că în cursul lunii ianuarie. Au fost avansate mai multe date, însă decizia finală aparține secretarului general al ONU, cu avizul și recomandările trimisului său special", a mai spus ministrul rus de externe.
Potrivit lui Lavrov, "mai sunt încă multe zile până la sfârșitul lui ianuarie" și Moscova nu intenționează să amâne începutul acestor negocieri pentru luna februarie.
Cei doi miniștri de Externe au discutat și depsre pașii necesari pentru implementarea unui acord de încetare a focului în Siria. Dar, a precizat Lavrov, organizațiile teroriste Statul Islamic și Frontul Nusra nu vor fi incluse în acest acord. "Lupta împotriva jihadiștilor va continua până la anihilarea lor completă", a spus Lavrov. "Principala problemă este că am ajuns la concluzia ambiguă că Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU va rămâne principalul act pentru ca noi să mergem mai departe", a spus ministrul rus de Externe, citat de RT.
John Kerry nu a făcut declarații în fața presei, însă purtătorul său de cuvânt, John Kirby, a anunțat într-un comunicat că cei doi miniștri de externe 'au discutat pe marginea unor proiecte de negocieri sub egida ONU la 25 ianuarie, între părțile siriene, și importanța de a continua să se avanseze spre o soluție diplomatică în criza siriană'.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Persoane: John Kerry Serghei Lavrov
Subiecte: ISIS Război Siria
Organizații: Statul Islamic
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)