ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În primăvara anului 2015 a fost plănuită destabilizarea situației în Ucraina, Republica Moldova și România prin crearea unei regiuni separatiste la Odesa și ulterior declanșarea unui război hibrid care să continuie către țările UE, susține Vasili Grițak, președintele SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei), scrie deschide.md.

Potrivit oficialului citat, până în aprilie 2015 era planificat ca să fie aruncate în aer două poduri în regiunea Odesa pentru izolarea a 9 raioane ucrainene, iar ulterior să fie formată o regiune separatistă sub denumirea de Republica Populară Basarabeană. 

„Am depistat o sumedenie de documente care relevă că era deja stabilită și candidatura conducătorului acestei Republici. Potrivit informațiilor noastre, era planificat ca să fie introduși omuleții verzi pe teritoriul Ucrainei din Regiunea transnistreană,iar ulterior destabilizarea situației în Republica Moldova dar și România și declanșarea unui război hibrid în Europa”, a spus Vasili Grițak. 

Multe persoane au fost reținute în luna iunie anul trecut de către SBU care doreau popularizarea mișcării „Adunarea Populară a Basarabiei”, inspirată de serviciile speciale ale Rusiei, Congresul de constituire a așa-zisei „Rade Populare a Basarabiei”, a avut loc în aprilie 2015 la Odesa. Ulterior, conducătorii mișcării au fost reținuți de SBU, noteaza deschide.md.