ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Senatorul de Texas, Ted Cruz, a reacționat violent după decizia Curții Supreme din SUA care a legalizat căsătoriile între persoane de același sex la nivelul întregii țări.

"Acestea sunt printre cele mai negre 24 de ore din istoria națiunii noastre", a spus Cruz în cadrul unei emisiuni de la Fox News.

Cruz, care este și candidat republican la președinția SUA, a continuat și a spus că decizia Curții nu are nicio legătură cu Constituția țării.

"Această decizie radicală își propune să pună la pământ legile în privința căsniciei din interiorul statelor. Nu are absolut nicio legătură cu Constituția Statelor Unite ale Americii. Au inventat-o ei", a afirmat senatorul.

Acesta a conchis: "Este o decizie ilegală și prin adoptarea ei, au subminat legitimitatea fundamentală a Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite".