ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


ACTUALIZARE 11:36 Pompierii au reușit, luni noapte, să salvezi valoroase lucrări de artă care se aflau în catedrala Notre-Dame, unde pompierii încă acționează. Președintele Emmanuel Macron a transmis că „vom recontrui această catedrală împreună”, iar un apel internațional de strângere de fonduri a fost lansat, scrie news.ro

Cei aproximativ 600 de pompieri care au acționat pentru a stinge incendiul au reușit să salveze structura construcției gotice vechi de 850 de ani, inclusiv două turnuri, după ce spirala și acoperișul s-au prăbușit arse.
Echipele de urgență au salvat și valoroase lucrări de artă și obiecte religioase, inclusiv ceea ce se spune a fi „coroane de spini” purtată de Iisus înainte de crucificare, care era păstrată înăuntrul catedralei construite în secolele 12 și 13.

O mantie, pe care Ludovic al IX al Franței ar fi purtat-o când a adus coroana de spini la Paris, a fost, de asemena, salvată.
„Au putut fi salvate și depozitate într-un loc sigur”, a spus primarul Parisului, Anne Hidalgo. „Aceasta este o tragedie pentru întreaga lume. Notre-Dame reprezintă întreaga istorie a Parisului”.

Un pompier a fost grav rănit în timpul acțiunii.

Focul a fost declarat „sub control” după aproximativ 9 ore de când a izbucnit (declarat la ora locală 18.50).

Cauza incendiului nu este clară, dar autoritățile spun că poate fi legată de lucrările de reparații care erau în desfășurare aici.

Procurorii au început o investigație. Muncitorii au fost interogați de autorități.

Fotografii realizate în interiorul Notre-Dame în timpul intervenției pompierilor arată că partea centrală a catedralei era intactă. „Doar o mică parte a boltei a căzut. Interiorul pare aproape neatins”, a fost scris pe contul de Twitter al catedralei.
 
ACTUALIZARE 16.04/ 9:14 O serie de fotografii făcute în interiorul Catedralei Notre-Dame din Paris arată gradul de distrugere de pe urma incendiului puternic izbucnit luni seara, imaginile oferind, de asemenea, o mică speranță că edificiul va putea fi restaurat, transmite sfgate.com, conform Mediafax.
 
Edificiul este distrus aproape în întregime, dar primele imagini din interiorul clădirii arată că altarul și crucea sa au rămas neatinse de flăcări. La nivelul boltei, există o gaură uriașă, în dreptul locului unde se afla turla, aceasta prăbușindu-se în timpul incendiului. 

Un oficial francez și șeful departamentului de pompieri din Paris susțin că turnurile dreptunghiulare, puncte de referință ale Catedralei Notre-Dame, au fost salvate de flăcările puternice. Cu toate acestea, valoarea totală a pagubelor nu este cunoscută încă.
ACTUALIZARE 23 00 Francezii sunt în stare de șoc. Mulți au ieșit pe străzi și cântă rugăciuni, plâng sau privesc uluiți cum flăcările le distruge simbolul istoric, Catedrala ridicată în anii 1300.
 
 
Focul continuă să fie extrem de violent. Tot acoperișul e din lemn; trunchiuri de arbori de acum 800 de ani. În plus, nu se poate deversa apa de sus ca să nu se prabuseasca cupola, deci pompierii sunt obligați să stropească din lateral și nu în cantitati enorme.
 
Puțini sunt și pompierii care lucrează din interior, din cauza temperaturii mari, a pietrei încinse. Scot opere de artă, tabouri. Comoara regilor Franței e acolo și coroana de spini a lui Iisus, adusă de Sfântul Ludovi, scrie evz.ro
 
ACTUALIZARE 22:30 Potrivit România Actualități, flăcările au reușit să pătrundă în interiorul Catedralei Notre-Dame, unde se află mult lemn, vechi de peste 800 de ani. Circa 400 de pompieri lucrează în jurul și în interiorul monumentului arhitectural. La începutul incendiului, aceștia au încercat să salveze vestigiile istorice aflate în incintă. Focul este ținut sub control, dar deja flăcările mocnesc din interior. Observatorii de la fața locului privesc înlăcrimați. Există promisiuni din partea specialiștilor în arhitectură că, indiferent de amploarea pagubelor, catedrala va fi reconstruită la forma inițială. 
 
ACTUALIZARE 22:00 Una dintre turle și acoperișul s-au prăbușit, conform România Actualități. Incendiul de la catedrala Notre-Dame din Paris a izbucnit luni în jurul orei 19:50 (ora României) la nivelul superior al clădirii, cauza probabilă fiind lucrările de reparații desfășurate necorespunzător. Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru a determina cauza exactă a incendiului.


ȘTIREA INIȚIALĂ
 
Catedrala Notre-Dame din centrul Parisului a fost cuprinsă luni de flăcări, într-un incendiu puternic care a distrus celebrul monument parizian, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Franței, potrivit Reuters.
 

Flăcările au năvălit prin acoperișul catedralei vechi de mai multe secole și au cuprins rapid turla, care s-a prăbușit.

Un nor imens de fum s-a împrăștiat deasupra orașului, iar cenușa s-a răspândit pe o suprafață întinsă.

Pompierii au evacuat zona din jurul catedralei, aflate în centrul capitalei franceze.
Președintele Emmanuel Macron a anulat un discurs adresat națiunii, prevăzut să fie ținut luni seară. Un reprezentant al președinției a precizat că Macron urmează să se deplaseze la locul incendiului.

Deocamdată nu este cunoscută cauza incendiului. Televiziunea France 2 a precizat că poliția pariziană consideră incendiul drept un accident.
 

Catedrala, care datează din secolul XII și este unul dintre "personajele principale" ale romanului clasic "Cocoșatul de la Notre-Dame", scris de Victor Hugo, atrage anual milioane de turiști.