ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cel puţin 17 persoane au fost ucise miercuri în estul Ucrainei, în cele mai sângeroase confruntări armate de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu, în februarie.

Guvernul ucrainean şi separatiştii proruşi s-au acuzat reciproc de această escaladare, în principal în regiunea Doneţk, aflată sub controlul rebelilor.

Un lider rebel de la Doneţk a declarat că militarii au ucis 15 persoane, inclusiv un număr neprecizat de civili, în timpul unor confruntări care au durat şapte ore, informează DPA, citată de Hotnews.

Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a acuzat Rusia de aceste violenţe, afirmând că Rusia a încălcat din nou acordul de armistiţiu.

Guvernul Statelor Unite a acuzat Rusia de aceste atacuri, subliniind că Moscova „poartă responsabilitatea directă a ceea ce se întâmplă”.

O purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, a declarat că atacurile au fost comise de partea ucraineană a liniei armistiţiu, de către "forţe ruse şi separatiste (proruse) combinate".

"Se pare că au folosit rachete (de tip) Grad şi alte tipuri de armament greu, care ar fi trebuit să fie retras potrivit planului (de pace) de la Minsk, din februarie", a declarat Harf.

Peste 6.400 de persoane au fost ucise în Ucraina de la începutul conflictului armat, în aprilie 2014, potrivit ONU.

Rebeliunea din cele două regiuni estice ale Ucrainei a izbucnit după ce fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici a fost înlăturat de la putere în urma unor proteste sângeroase, la Kiev.