ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un bebeluș din Texas s-a născut de două ori. Prima dată când a fost scos din uterul mamei sale pentru o operație care i-a salvat viața la doar 23 de săptămâni și a doua oară la nouă luni, prin cezariană, relatează CNN.

Margaret Boemer a aflat în cea de 16-a săptămână de sarcină cu cel de-al treilea copil, în timpul unei ecografii de rutină, că fetița ei are o tumoare care îi pune în pericol viața.

„Au văzut ceva la ecografie și doctorul a venit și ne-a spus că copilul are o problemă serioasă, respectiv un teratom sacrococcigian. A fost șocant și ne-am speriat”, a povestit mama fetei într-un interviu.

Teratomul sacrococcigian este o tumoare care se dezvoltă înainte de naștere și crește pe ultima vertebră a coloanei vertebrale.

„Este cea mai comună tumoare care apare la noi-născuți, deși este foarte rară. Apare cel mai des la fete și afectează un copil din 35.000 de nașteri”, a explicat medicul Darrell Cass, profesor de chirurgie, pediatrie și obstretică ginecologie la Colegiul de Medicină Baylor.