ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Arseni Pavlov, zis Motorola, un comandant al rebelilor pro-ruși din Ucraina, a fost ucis duminică de explozia unei bombe la Donețk, potrivit B92.

Pavlov supraviețuise în iunie unui alt atentat cu bombă, în aceeași localitate din estul Ucrainei.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, „a violat armistițiul și ne-a declarat război", a afirmat liderul republicii populare autoproclamate Donețk, Aleksandr Zaharcenko, în prezența jurnaliștilor de la fața locului.

Duminică seara, imobilul unde s-a produs explozia era înconjurat de camioane militare, un blindat ușor și circa 50 de oameni înarmați, relatează AFP. Un soldat cu însemnele unității Sparta, comandate de Pavlov, a arătat că bomba fusese amplasată în ascensor. Alături de comandantul „Motorola" a fost ucis și bodyguardul acestuia. Soldatul, care a refuzat să-și spună numele, a afirmat că "este fie o operațiune a serviciile ucrainene, fie o lovitură a alor noștri".

Și alți comandanți rebeli au fost uciși în circumstanțe neclare. În 2015, liderul cazac Pavel Dremov a fost ucis de un autovehicul-capcană, iar Aleksandr Bednov, zis Batman și Alexei Mozgovoi au căzut în ambuscade.