Un copil de doar 10 ani TRAVESTIT, imaginea campaniei pentru marșul LGBT de la New York
„Desmond este uimitor”. Este un slogan de campanie de promovare a Paradei Homosexualilor de la New York, din acest an, și care are ca imagine un copil de doar 10 ani
Desmond Napoles, un puști de doar 10 ani a visat „de mic„ să fie travestit și acum a ajuns vedetă. În clipul de promovare al Gay Pride, spune că se identifică „cu un androgin încă de mic”. „Sunt diferit pentru că sunt foarte tânăr și am am vrut să fiu travestit de la o vârstă fragedă”, spune Desmond.
Presa care promovează comunitatea LGBT susține că Desmond este cel care ar fi înființat și primul club pentru copii travestiți.
Unul dintre organizatorii paradei a declarat că Desmond a fost ales ca imagine de promovare pentru că tema din acest an este „despre a ne arăta puterea, pentru a ne împărți povara în fața adversității și pentru a sculpta legătura magnetică dintre comunitatea LGBTQ și aliații noștri”.
Nu este însă primul caz al unui copil travestit, încurajat inclusiv de familie, să devină un „simbol” al comunității LGBT. La doar 8 ani, Nemis Quinn Mélançon Golden, cu nume de scenă Lactatia, ajunsese, în 2017, răsfățatul presei homosexuale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Vești proaste pentru vaccinați: s-a descoperit ingredientul din ARNm care dă cancer și suprimă imunitatea
Washington-Balamuc: Moise se pregătește să îi ardă un toiag pe spinare lui Aaron
Un miliard de dolari pentru primul Studio de film fără influențe woke. Elon Musk a pus banii jos pentru Mel Gibson! Cu ce alți actori și producători a bătut palma CEO-ul Tesla. ACTUALIZARE
Dezvăluiri marca James O'Keefe, despre cine conduce cu adevărat Casa Albă: ”Biden semnează tot ce ii spune acest om”
Recomandările noastre
Secțiuni: Externe
Locații: SUA
Subiecte: Activism LGBT Homosexualitate Transsexual
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)