ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Actorul american James Woods, cunoscut pentru opiniile sale politice, a comentat în termeni duri reacția președintelui SUA față de masacrul din colegiul din Oregon, de joia trecută, în care au pierit nouă creștini, dar și atitudinea presei față de această crimă anti-creștină.
 
Chris Harper, de 26 de ani, a intrat joia trecută în campusul universitar din Oregon și a început să tragă în oameni, omorând nouă persoane și rănind alte șapte.Harper i-a vizat numai pe creștini, întrebându-i, înainte de măcel, cărei religii aparțin. Apoi a început să îi împuște.

În mai multe postări pe Twitter, la o zi de la această tragedie, actorul James Woods afirmă că și președintele Obama și media din SUA nu au fost interesate de subiect pentru că victimele erau creștine.
 
Cunoscut pentru opiniile sale politice, Woods a comentat în termeni duri reacția președintelui SUA față de masacrul din colegiul din Oregon, de joia trecută, în care au pierit nouă creștini, dar și atitudinea presei față de acest act de ură împotriva creștinilor.

 
"New York Times scrie pe prima pagină povestea acestui masacru care a vizat creștini, fără a folosi cuvântul CREȘTNI”, a scris Woods pe Twitter, oferind ca dovadă un link spre articolul din NY Times. ”Dacă s-a stabilit că atacatorul din Oregon a țintit în mod special creștini, atunci să fiți siguri că este ultimul lucru de care vom auzi pe MSM[mainstream media].", a mai comentat vedeta americană.

James Woods nu îl iartă nici pe Obama, pentru lipsa de reacție. ”Acum, după ce există informația că tragedia din Oregon a fost un atac la adresa creștinilor, președintele Obama va mai cânta Amazing Grace?” Actorul american a făcut aluzie la momentul din iulie 2015, când, spre surprinderea multora, Obama a început să cânte "Amazing Grace",  un imn creștin vechi de 200 de ani, în timpul unui elogiu adus senatorului Clementa Pinckney, ucis alături de alte 8 persoane în atacul armat de la biserica afroamericană din Charleston, Carolina de Sud.
 
”Acest masacru anti creștin  l-a redus, în sfârșit, la tăcere, pe Obama”, scrie James Woods.