ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Arabia Saudită a anunțat, marți, executarea unui prinț, membru al familiei conducătoare Al-Saud, pentru uciderea unui cetățean saudit, un eveniment rar în regat.

Într-un comunicat, Ministerul de Interne a precizat că prințul Turki Bin Saud Bin Turki Bin Saud Al-Kabir a fost executat pentru că a împușcat și ucis un saudit în urma unei lupte colective.

Prințul a fost omorât în capitala Riad, se adaugă în comunicatul difuzat de agenția oficială de știri SPA.

Executarea unui prinț este rară în acest regat în care familia conducătoare numără mii de membri care au toți titlul de prinț sau prințesă.

Acest anunț a stârnit reacții mixte pe Twitter.

„Aplicarea legii divine nu face nicio diferență între un prinț și un cetățean simplu. Suntem cu toții egali în această țară", scrie Mubarak Al Dhafer, un internaut.

„Au trecut numai trei ani între crimă și executare", a menționat avocatul Abderrahman al-Lahem, salutând „determinarea" autorităților de a aplica legea, deoarece, a amintit el, procesul judiciar în alte cazuri „durează mult mai mult timp".

Aceasta este cea de-a 134-a execuție în regat de la începutul anului, potrivit unui calcul realizat pe baza comunicatelor oficiale. Organizația pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International se alarmează de mai multe luni de numărul tot mai mare de execuții. Ea a cerut Riadului ''să impună un moratoriu privind execuțiile și abolirea pedepsei cu moartea o dată pentru totdeauna".


În 2015, 153 de persoane au fost executate în Arabia Saudită, cel mai înalt nivel din 20 de ani. Autoritățile invocă intimidarea pentru a justifica pedeapsa cu moartea, aplicată în cazuri de terorism, crimă, viol, jaf armat și trafic de droguri.

Arabia Saudită este a treia țară cu cele mai multe execuții, după Iran și Pakistan, potrivit unui clasament al Amnesty International.