ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Rușii au desfășurat un număr impresionant de avioane de război și de baterii și baterii antiaeriene la Latakia, în Siria, unde Moscova este implicată în sprijinirea regimului Bashar al-Assad. O dovedesc imginile surprinse din satelit prezentate de un institut israelian pentru cercetări spațiale.
 
Eros B este un satelit israelian lansat în aprilie 2006 de societatea  ImageSat International. Unul dintre scopurile sale: monitorizarea programului nuclear al Iranului, scrie ziarul Jerusalem Post.

Pe 26 ianuarie, în timpul unei orbite, satelitul a ajuns deasupra Orientului Mijlociu, mai exact asupra bazei aviației militare ruse din Latakia. Unde a fotografiat mai multe avioane Sukhoi, baterii antiaeriene și noi hangare de depozitare. "Este dovada că Moscova nu a debarcat în Siria pentru o operațiune temporară în sprijinul lui Assad.
 
Tipul acesta de echipamente și armament demonstrează că rușii sunt acolo pentru a rămâne, iar asta schimbă situația strategică în regiune", spune Tal Inbar, analist la Fisher Institute for Air & Space Strategic Studies. Analistul crede că este vorba de o întărire a măsurilor de apărare ale Rusiei de teama unei eventuale escaladări militare în relația cu Turcia.

De la declanșarea ofensivei ruse în Siria, Moscova a bombardat peste 5000 de ținte, in încercarea de a lichida combatanții organizației Statul Islamic, și susținând că sprijină astfel regimul de la Damasc. 

Fotografiile realizate de satelitul israelian demonstraează acum potențialul de acțiune al Rusiei, de la distanțe de peste 400 de km. " Asta înseamnă că acum Vladimir Putin este capabil, dacă decide, să limiteze acțiunile și raidurile oricărei aviații din orice colț al Mediteranei, să urmărească avioanele NATO. Și noi, israelienii, trebuie să ținem seama d asta", concluzionează analistul israelian.