ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Senatorul republican, Tom Cotton, a intrat în colimatorul presei americane după ce, în timpul unei emisiuni televizate, a făcut o gafă de nepermis.

Invitat la emisiunea "Face the Nation"( În fața națiunii) de la CBS, senatorul Tom Cotton a vorbit despre scrisoarea pe care el și alți 46 de senatori au trimis-o Iranului, cu privire la acordul semnat de președintele Obama și această țară.

Vorbind despre pericolul ca Iranul să domine regiunea, acesta s-a exprimat că regimul din această țară controlează deja "Teheranul, și din ce în ce mai mult, Damascul( capitala Siriei, n.r.), Beirut( capitala Libanului, n.r.) și Bagdadul( capitala Irakului, n.r.).".

Chiar dacă prezentatorul emisiunii nu a remarcat, blogării l-au taxat imediat pe întreprinzătorul senator: Teheran este chiar capitala...Iranului.
 
Tom Cotton face parte din Comisia Senatorială pentru Forțele Armate ale SUA. Senatorul este acuzat că face jocurile industriei de armament americane, susținând mereu poziții belicoase ale țării sale, astfel sporind șansele unor conflicte militare.