ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele Consiliului European, Donald Tusk a transmis un mesaj critic de la Bruxelles vorbind despre „iluziile utopice” ale unei Europe unite.

Este un semnal de alarmă tras de Donald Tusk, în contextul în care oficialul susține că Bruxelles-ul trebuie să-și schimbe modul de gândire și acțiune, altfel va pierde în fața partidelor populiste și eurosceptice.

„Noi suntem cei responsabili pentru raportarea realității la tot felul de utopii - utopia unei Europe fără state naționale, utopia unei Europe fără interese contradictorii și ambiții. Nu am reușit să observăm că oamenii de rând, cetățenii Europei, nu împărtășesc euro-entuziasmul nostru. Spectrul unei dezmembrări bântuie Europa, iar viziunea unei federații nu mi se pare cel mai bun răspuns la acest lucru.”, a spus Donald Tusk, președintele Consiliului European.

El le-a cerut liderilor să schimbe tactica în confruntarea cu forțele anti-UE, care includ puternice mișcări în Franța, Olanda, Ungaria și alte câteva țări.  

 

"Obsedați de ideea unei integrări imediate și totale, nu am reușit să observăm că oamenii de rând, cetățenii Europei, nu împărtășesc euro-entuziasmul nostru. Deziluzionați de marile viziuni ale viitorului, ei ne cer să facem față realității actuale mai bine decât am făcut-o până acum... Euroscepticismul a devenit o alternativă la toate aceste iluzii", a subliniat Donald Tusk.