ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Există unele forțe internaționale care depun în prezent mari eforturi pentru a aduce în Europa un număr cât mai mare de migranți și ceea ce face acum miliardarul George Soros este împotriva intereselor Ungariei , a afirmat luni premierul Viktor Orban în fața parlamentului de la Budapesta.

După ce Viktor Orban l-a acuzat pe miliardarul ungaro-american George Soros că este unul dintre susținătorii imigrației în Europa, un deputat al partidului naționalist Jobbik, Marton Gyongyosi, i-a amintit că în anii '80 Soros a finanțat burse pentru cei care aveau să fondeze, după căderea comunismului, actualul partid de guvernământ Fidesz.

„Nu credeți că este ipocrit, oportunist și necinstit să vă întoarceți împotriva fostului dumneavoastră protector?”, l-a întrebat respectivul deputat pe Orban. Acesta din urmă i-a răspuns că mișcarea anticomunistă a fost finanțată din mai multe surse și că acest lucru nu a fost niciodată un secret.

„Este important că George Soros și-a mobilizat la acea vreme forțele împotriva comunismului pentru a contribui la colapsul acestuia și la retragerea armatei sovietice”, a mai spus șeful executivului ungar, menționând că acest fapt nu are nimic de-a face cu actuala criză provocată de valul de migranți extracomunitari.

„Există unele forțe internaționale care încearcă să aducă în Ungaria (...) și în alte țări ale Uniunii Europene cât mai mulți migranți posibil” a continuat Viktor Orban, afirmând mai departe despre George Soros că „oricare ar fi meritele sale din trecut (...), ceea ce el face acum merge împotriva intereselor naționale ale Ungariei”.