ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Singura modalitate de a încheia războiul din Siria este susținerea guvernului existent în lupta contra terorismului, a susținut Vladimir Putin, într-un comunicat eliberat joi, citat de The Telegraph.

Într-un interviu la emisiunea „60 Minutes” a postului de televiziune american  CBS News, liderul de la Kremlin și-a repetat punctul de vedere, acela că numai poporul sirian poate decide dacă și când îl va înlocui pe președintele Bashar al-Assad.

"Nu există altă soluție la criza siriană decât intărirea structurilor guvernamentale reale”, susține președintele rus.

Săptămâna viitoare, Vladimir Putin îl va întâlni pe omologul său de la Casa Albă pentru a discuta  agenda Adunării Generale ONU, dar ultimele sale comentarii nu fac decât să evidențieze și mai mult diferențele de opinie dintre cei doi lideri.

Washingtonul insistă că responsabil pentru conflictul sirian este chiar Bashar al-Assad și regimul dictatorial impus de către acesta poporului său, regim ce a permis crearea grupării extremiste ISIL (Statul Islamic al Iraqului si Levantului).

Moscova susține însă că amenințarea jihadistă a evoluat din implicarea superficială și ocupația dezorganizată a SUA în Iraq cât și din campania aeriana NATO pentru susținerea rebelilor libieni în înlăturarea unui alt om de stat, Muanmmar Gaddafi.

Rusia a trimis un detașament militar echipat cu avioane de luptă, elicoptere și vehicule armate către o bază aeriană siriană in urmă cu câteva zile.

La sugestia intervievatorului CBS, Charlie Rose, precum că intervenția armatei ruse a fost menită să îl „salveze”  pe Assad, Putin a răspuns afirmativ, susținând deasemenea că, în opinia sa, orice acțiune menită să distrugă un guvern legitim va crea o situație similară Libiei sau Iraqului unde toate instituțiile statului au fost dezintegrate. 

Putin susține o abordare radical opusă administrației Obama, pronuțându-se pentru întărirea structurilor guvernamentale siriene în lupta contra terorismului însa militând în egală măsură pentru deschiderea unor punți de dialog între actualul guvern și opoziție pentru a introduce reforma statului sirian.

Întregul interviu poate fi urmărit duminică la CBS News.