ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La doar câteva ore de la anunțul privind acordul dintre Eurogrup și premierul Tsipras, acord ce va permite Atenei să continue să folosească euro, ziarul liberal britanic New Statesman a publicat primul interviu, de după demisie cu fostul minstru grec de Finanțe, Yanis Varoufakis. Acesta îi acuză direct pe liderii europeni că ”ne-au înșelat”și vorbește despre cele cinci luni de bătălie cu liderii europeni, pentru a încerca să obțină un mic respiro pentru economia greacă, distrusă de cei șase ani de austeritate.

Întrebat cum se simte acum, după demisie, Varoufakis a răspuns:”Mă simt ca în al nouălea cer. Nu mai trebuie să trăiesc în acel program infernal, care era absolut inuman. Am dormit doar două ore pe noapte, timp de cinci luni...Sunt ușurat că nu trebuie să mai suport această presiune incredibilă de a negocia pentru o poziție greu de apărat, chiar dacă am reușit să oblig partea cealaltă să încuviințeze unele lucruri”.

Varoufakis, care a demisionat duminică, 5 iulie, după referendumul care a respins prima propunere de reforme avansată de eurogrup, și-a acuzat colegii europeni că au făcut guvernul de la Atena să muncească degeaba, în speranța că vor obține un acord, când, de fapt, liderii eurogrupului deciseseră deja să nu mai negocieze nimic.
 
”Ne spuneau că vor date despre parcursul fiscal în care se afla Grecia, toate datele despre întreprinderile publice. Prin urmare, am pierdut o grămadă de timp pentru a le furniza și a le răspunde la chestionare și am avut  sute și sute de întâlniri. Și asta era prima fază. În a doua fază, ne-au întrebat ce avem de gând să facem cu TVA-ul.
 
Apoi respingeau propunerea noastră, dar nici nu prezentau una de-a lor. Apoi, înainte ca să ajungem la o înțelegere pe tema TVA-ului, treceau la altă chestiune: privatizările. Ne întrebau ce avem de gând să facem în privința privatizărilor: noi propuneam ceva, ei respingeau. Și din nou treceau la alt subiect - pensii, piața de desfacere a bunurilor, relațiile de muncă....Era ca și cum ne învârteam în jurul cozii. Pe scurt,  a spus Varoufakis, ”am fost înșelați”. 

Germania controlează Eurogrupul

Întrebat despre modul în care funcționează Eurogrupul, Varoufakis a răspuns tranșant: ”Germania contolează pe deplin Eurogrupul. Este o orchestră bine dirijată. Iar el, Schaeuble (ministrul german de Finanțe - n.r) este dirijorul. Doar ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin, a exprimat câteva opinii diferite de poziția germană, cu mare subtilitate. Era atent să folosească un limbaj special pentru a nu-și arăta opoziția. Iar în final, când  Schaeuble dicta linia oficială, ministrul francez ceda”.
 
Concluzia lui Varoufakis este că ”de fapt, avem un grup care nu există, dar care are cea mai mare putere pentru a decide viețile europenilor. Nu dă socoteală in fața nimănui, dat fiind că, prin lege, nu există. Totul este confidențial, deci niciun cetățean nu știe ce face... Aici se iau decizii care țin de viață și de moarte, dar niciun membru nu trebuie să răspundă în fața nimănui”.

Fostul ministru grec de Finanțe a mai spus, în interviul pentru ziarul britanic, că guvernele care ar fi putut să arate cea mai mare simpatie pentru Atena, s-au dovedit, în realitate, a fi ”inamicii cei mai energici”.

Tsipras nu m-a sprijinit
 
Varoufakis i-a reproșat premierului Alexis Tsipras că nu l-a susținut până la capăt. ”Eu am avut un plan, dar nu am fost sprijinit. Chiar și Alexis Tsipras a decis, în ciuda acelui NU de la referendum, să facă unele concesii ulterioare. Și, indiferent care ar fi fost poziția creditorilor, el a decis să nu îi sfideze”, a dezvăluit fostul ministru grec de Finanțe.