Franța trimite Ucrainei avioane Mirage 2000-5
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că țara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloții ucraineni pentru operarea acestor aparate.
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că țara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloții ucraineni pentru operarea acestor aparate.
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei și „pui de securist”, după cum a fost poreclit, știe să stoarcă voturi și like-uri pe internet, deși de la cele 1,6 milioane de aprecieri pompate de rețea la „Marea Manifestație de la 10 august 2018” până la cele câteva mii de azi e o cădere în gol. Amortizată însă, de milioanele tăticului de la Bancorex.
Exemplul său este un exemplu de lumină pilduitoare, încât în dreptul său orice conștiință curată ar putea să răspundă la apelul neamului românesc într-un singur fel: „Prezent!” Prin tot ceea ce a făcut, prin tot ceea ce a scris, prin toată viața sa plină de atâtea încercări, Gheorghe Buzatu s-a făcut pe sine prezență perenă a neamului nostru.
Dacă în Ucraina apar rachete germane care vor lovi teritoriul Rusiei, acest lucru va distruge în cele din urmă relațiile dintre Rusia și Germania, a spus președintele rus Vladimir Putin, care a amintit în acest context și de doctrina nucleară rusească.
În discuția cu Florentin Țuca, la întrebarea „dacă vine sau nu războiul” am afirmat că pentru astfel de prorociri ar trebui să-i întrebăm pe părinții înainte-văzători de pe Sf. Munte Athos. Acum că m-am întors de la Athos sunt în măsură să fac public răspunsul la această întrebare.
Problema apartenenței teritoriilor denumite generic Novorosia la Republica Ucraina sau la Federația Rusă își are primele origini în colonizarea masivă a stepei nord-pontice în principal cu ruși, ruteni, evrei și germani.
Dacă toată copilăria ta ai crezut că Tom și Jerry sunt dușmani, s-ar putea să ai dificultăți în a înțelege Războiul din Ucraina.
Ucraina a atacat Belgorod cu un sistem HIMARS, totul la câteva ore după autorizarea de a ataca Rusia de la președintele american Joe Biden, informează Forbes, potrivit Știripesurse.
Un cal ducea o vacă Ce oameni răi, în țara românească... Vaaaai, a făcut videoclip Șoșoacă Da' ce voiați?!?, să călăreasc-o vacă?!
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un ”accident” de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eșuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg.
Țările NATO care au aprobat lovituri cu armele lor pe teritoriul rusesc ar trebui să fie conștiente că echipamentele și echipajele de specialiști militari vor fi distruse nu numai în Ucraina, ci și în orice punct de unde este atacat teritoriul rusesc.
Jurnalul meu video: De ce escaladează Occidentul războiul cu Federația Rusă
Cele șapte țări din prima linie a unui eventual război direct cu armata rusă (inclusiv România) nu dispun nici măcar de minimul necesar pentru apărare.
Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat vineri că în Constituția Italiei există un articol care nu permite guvernului să trimită Ucrainei arme pe care să le folosească împotriva unor ținte de pe teritoriul Rusiei
Autoritățile de la Berlin au anunțat vineri că Ucraina poate folosi armele germane pentru a lovi ținte din interiorul Rusiei. Decizia a fost luată după ce mai mulți aliați NATO, inclusiv SUA, au arătat că sunt dispuși să relaxeze regulile privind armele.
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, care a refuzat să facă acest lucru până în prezent, a dat undă verde Ucrainei să lovească ținte pe teritoriul rusesc, lângă orașul Harkov, în anumite condiții, a indicat joi un responsabil american.
Apar noi informații despre tensiunile tot mai mari dintre Statele Unite și Ucraina, care par să fi explodat cu ocazia vizitei secretarului de stat.
Dmitri Peskov a declarat că țările NATO, în primul rând Statele Unite, se îndreaptă în mod conștient spre o nouă rundă de tensiuni și provoacă Ucraina să continue un război fără sens cu Rusia.
În timp ce rușii sunt pe punctul de a rupe frontul, bugetul ucrainean a alocat suma de 11,6 milioane de dolari pentru cercetări științifice în Antarctica.
S-a transformat singurul președinte american postbelic care nu a început nici un război în timpul mandatului său într-un Șoim Belicos?
Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staționate în Europa, a explicat luni, într-un interviu la Antena 3, riscurile pentru România și Republica Moldova dacă rușii ajung să ocupe Odesa.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut în mod deschis ca armele NATO să fie folosite pentru a ataca ținte pe teritoriul Rusiei, pentru că doar așa Kievul se poate apăra.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că președintele ucrainean Volodymir Zelenski nu mai are legitimitate după expirarea mandatului său de cinci ani.
Președintele rus Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, au transmis patru surse rusești pentru Reuters
SRI a făcut primele precizări de presă în cazul politicianului român reținut pentru că spiona în favoarea Rusiei. De asemenea, Rusia a reacționat după ce un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata.
DIICOT a anunțat astăzi reținerea unui român pentru trădare, mai precis pentru că a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea.
Nu existau mari așteptări concrete legate de Conferința de Pace pentru Ucraina: însă Zelenski spera măcar la un semnal de solidaritate internațională cu regimul său.
Toate armele-minune ale Statelor Unite par depășite în condiții de confruntare reală. Ultima veste proastă pentru complexul industrial militar vine din zona Mării Roșii.
Legătura trupelor ucrainene cu sistemul de sateliți de comunicare Starlink a fost întreruptă de aparatele de bruiaj ale rușilor.
Vladimir Putin a afirmat, în timpul vizitei sale în Harbin, că Moscova "nu a refuzat niciodată să negocieze", politicienii de la Kiev au fost cei care "s-au retras din procesul de negociere".
Oamenii lui Zelensky se retrag din calea rușilor și cedează localități în fiecare zi, iar din mass-media aflăm cu două sisteme Patriot de două miliarde de dolari ar putea salva orașul Harkov. Este noaptea minții!
În urma convorbirilor ruso-chineze la nivel înalt, care au avut loc joi, la Beijing, președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au semnat o Declarație comună.
Războiul din Ucriana a apropiat două țări dușmane: China și Rusia.
Și uite-așa, România dobândește toate atributele de a deveni (Doamne ferește) ciuca bătăilor între "monștrii reci” ai lumii de azi, cum îi numea Nietzsche.
Situația războiului din Ucraina este atât de gravă încât Volodimir Zelenski a fost nevoit să își anuleze călătoria în Spania și Portugalia.
Rusia salută orice inițiativă de pace pentru Ucraina, acest subiect va fi discutat în timpul discuțiilor din China, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov.
Poți să fii de partea Ucrainei, poți să fii de partea Rusiei, poate să nu-ți pese de nici una din tabere. Dar nimeni nu poate nega că acest război este escaladat de interese speciale.
Rusia a avertizat miercuri Uniunea Europeană că, în cazul în care blocul comunitar va impune restricții presei ruse, jurnaliștii occidentali din Rusia vor simți un răspuns rapid, dur și dureros din partea statului rus.
Premierul Slovaciei Robert Fico a fost împușcat într-un schimb de focuri de armă și a fost transportat de urgență la spital.
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a ținut să-și exprime sprijinul pentru Ucraina cântând piesa lui Neil Young Rockin'in The Free World, marți seară, într-un bar din capitala Ucrainei, dar mulți ucraineni i-au judecat prestația nepotrivită.