Locații: Spania

Nandi Cuevas, președinta Asociației Liberum, mesaj pentru români, prin intermediul ActiveNews: DENUNȚAȚI LEGAL GENOCIDUL PLANDEMIEI. Oferim Plângerea pentru a fi depusă în orice țară. Trebuie să luptăm pentru că situația se va înrăutăți - VIDEO EXCLUSIV

Vreau să mulțumesc foarte mult celor de la ActiveNews pentru că au difuzat această știre și pentru că ne-au dat ocazia să facem cunoscut denunțul depus, pentru că acest lucru ar trebui făcut de cât mai mulți cetățeni.
   

2 septembrie: Mucenicul Mamant, Sfântul născut în închisoare care a îmblânzit leii dar nu și prigonitorii anticreștini; Sf. Ierarh Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Mucenic Mamant s-a născut în închisoare, în zona Paflagonia (Asia Mică). Părinții săi, Theodot și Rufina, au fost întemnițați pentru că nu au lepădat credința în Hristos. Tatăl său a murit înainte ca acesta să se nască, iar mama sa a trecut la cele veșnice după ce l-a născut.

Atac violent la un turneu de fotbal pentru juniori din Spania: Un african a încercat să-l înjunghie pe unul dintre părinții aflați la meci. VIDEO

Într-un bastion al fotbalului continental, Spania – finalistă săptămâna aceasta a turneului UEFA Euro U21 din România și Georgia, ba chiar tocmai în „pepiniera laborator de producție” a competitivului fotbal iberic, la nivelul sectorului juvenil, s-a ajuns la scene de violență lăsate cu sânge pe marginea dreptunghiului verde.