ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deci eu nu mai înțeleg nimic. Eu ca să pot realiza emisiuni/reportaje în cadrul bisericii, am nevoie de tot felul de aprobări (binecuvântări).

Adică pe cheltuiala mea vreau să promovez ortodoxia și chiar dacă sunt absolvent al facultății de teologie, se cunoaște activitatea mea și tot trebuie să bat la uși pentru aprobări. Da, am primit și răspunsul „Nu ai binecuvântare”, chiar dacă marele meu interes este promovarea ortodoxiei și propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Dar asta este altă poveste pe care nu o voi detalia. Cine se împotrivește propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu va da socoteală. Nu mă bag. Fiecare va da socoteală.

Și acum văd papițoii ăștia politici, știți voi, pro homo, contra catedrală, contra BOR, cum fac eu ei „traininguri” liberale unde? În mănăstiri. Imaginea USR-ului a fost afișată într-o mănăstire. Pe lângă asta, mai calcă și unul care a dat cu biciul. Dacă calcă cu căință și cu gânduri de întoarcere, Doamne ajută. Chiar mă bucur pentru întoarcerea unui suflet. Dar de ce am impresia că aici primează interesele?

Iulian Bulai spune că la Mănăstirea Neamț a avut loc un "Training liberal" . Evenimentul a fost organizat de Fundația liberală Friedrich Naumann (fost pastor protestant german adept al progresismui - nota red.). Știți ce a urmat nu? Documentare. Haideți să vedem ce priorități are această fundație:

„Prin activitățile noastre dorim să ...

- consolidăm tineretul liberal și mișcările feministe în organizațiile politice și apolitice
- promovăm lupta împotriva corupției și transparența
- promovăm libertatea presei și să protejăm drepturile omului în special drepturile persoanelor LGBTIQ
- dezvoltăm o agendă digitală prin intermediul proiectelor de reformă administrativă
- consolidăm cooperarea națională și internațională prin extinderea rețelei noastre.”

V-a atras ceva atenția? Mai încercăm o data dar de data aceasta cu prioritățile speciale

„protejăm drepturile omului în special drepturile persoanelor LGBTIQ”


Acum pun și eu o întrebare:

Cine a dat binecuvântare pentru ca acest eveniment să aibă loc la Mănăstirea Neamț, în măsura în care prioritățile fundației organizatoare nu sunt întocmai cu moralitatea creștin ortodoxă?

Bine, am două întrebări:

Cine a dat binecuvântare pentru ca acest eveniment să aibă loc la Mănăstirea Neamț, în măsura în care Iulian Bulai este cel care a spus că Fecioara Maria este „o mamă surogat” sau că Iisus a „apărut în lume fără ca părinții lui să fi făcut dragoste”? De altfel Iulian Bulai a afirmat că el este „catolic practicant”.

Serios, îmi scapă ceva?