Motto: „Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete” – George Santayana

 

 

Monumentul este opera sculptorului Gheza Vida și a arhitectului Anton Dâmboianu. Acest monument reprezintă și trebuie să continue să reprezinte, fără dubiu, un loc de omagiere a eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial, dar și în luptele pentru țară din toate timpurile. Firește, datorită amplasării, este unul din monumentele cele mai vizitate ale orașului Carei. Monumentul este înscris la poziția nr. 304, cod SM-III-m-A-05382, în „Lista monumentelor istorice”, actualizată prin Ordinul ministrului Culturii și Cultelor nr. 2314/8 iulie 2004. Monumentul este realizat din piatră albă, cu o deschidere frontală  de 18 m, adâncimea de 5 m și înălțimea de 12 m. Monumentul este compus din cinci elemente cu semnificații simbolice: un cap de țăran, care inspiră demnitate și statornicie (simbolul răscoalelor țărănești), o poartă cu încrustații asemănătoare celor care împodobesc porțile maramureșene („poarta jertfelor”), o femeie plantând o floare (simbolul reînnoirii, al vieții), chipul unui ostaș, care impresionează prin masivitatea și trăsăturile sale aspre și un obelisc asemănător turlelor bisericilor maramureșene (un simbol al flăcării veșnice). Pe monument este inscripționat următorul text: „Glorie ostașilor armatei române căzuți în lupta pentru eliberarea Patriei”. Artistul Gheza Vida își caracteriza această operă astfel:„Lucrarea are mai multe elemente simbolice, începând cu acel cap de țăran care există la capătul complexului, simbolizând răscoalele țărănești care au fost pe aceste meleaguri. Urmează poarta jertfelor care s-au dat pentru eliberarea patriei. E țăranca ce împlântă o floare, simbolizează viața nouă care începe. Urmează soldatul eliberator care, sub forma în care e reprezentat, ilustrează un ostaș demn de menirea lui, participant activ la eliberarea Patriei. Ca punct culminant al acestui monument, am înălțat obeliscul sau flacăra veșnică, un obelisc ce seamănă cu turlele bisericilor din Maramureș”. Mai aproape de zilele prezentului nostru „tulburel”, Monumentul Ostașului Român din Carei a fost preluat în patrimoniul Muzeului Județean de sub juristicția Primăriei municipiului Carei la începutul lunii septembrie 2013, iar imediat după aceea au și început niște lucrări de reabilitare. Această preluare a fost necesară atunci pentru a se putea justifica cheltuielile în „malaxorul” mult prea alambicatei noastre birocrații. La Monumentul Ostașului Român, au loc, în fiecare an, cu diverse ocazii importante din istoria țării, diverse festivități și ceremonii, în cinstea eroilor neamului și a Armatei Române, depuneri de coroane, ceremonii militare și religioase, precum și parade militare, cu participarea unor personalități reprezentative ale statului român. Acest monument este și trebuie să rămână locul de întâlnire al oamenilor care-și iubesc patria și totodată loc de aduceri aminte. Spun „trebuie” tocmai pentru că administrația locală, după o lungă perioadă, de circa un deceniu, în care a plantat în jurul monumentului arbuști de tuia ornamentală care, efectiv, au ascuns monumentul, prin înălțimea la care au ajuns acești arbuști, s-a gândit să toace niște bănuți, că tot fac ei cam ce-i taie capul prin urbe, în scopul…nu știu care! Nu vreau să fac procese de intenție nimănui, dar nu prea cred că ascunderea monumentului, „placat” cu tuia timp de atâția ani a fost chiar întâmplătoare! Asta dacă nu e chiar „inocență” în stare pură! A se citi, totuși, „incompetență” în loc de „inocență”! Și rea-voință, firește!

Acum, am să vă propun câteva rânduri despre artistul care a realizat monumentul. Gheza Vida (n. 28 februarie 1913, la Baia Mare – d. 11 mai 1980, Baia Mare) a fost un reputat sculptor, membru corespondent al Academiei Române. S-a născut în familia lui Iosif și Rozalia Vida, ca al optulea copil al acestora. Toți cei șapte frați dinaintea lui muriseră la vârste foarte mici, de aceea părinții i-au dat un prenume care nu mai fusese dat în familia lor (Gheza), în spiritul credinței populare că astfel vor înșela soarta și că el va supraviețui. Gheza se trage dintr-o familie românească săracă. Tatăl său a fost miner sau, după unele surse, țăran. Unii autori ortografiază numele său Gheza, alții Geza sau Gèza dar sculptorul a spus, în mai multe rânduri, clar și răspicat, că este român. Îmi vine-n minte o mică „snoavă” auzită „pe surse” aici în Carei, cum că primarul Kovacs din Carei ar fi dorit, la un moment dat să acorde un titlu municipal post mortem artistului prin urmașa sa, crezând că este maghiar de etnie, dar ar fi renunțat aflând că nu-i așa. De parcă arta și bunul simț ar avea etnie! Gheza Vida a făcut patru clase primare și patru gimnaziale în Baia Mare, între anii 1920-1928. Între 1928-1931, a frecventat atelierul de pictură care aparținea lui Martin Katz, Sarolta Kahan și Lidia Agricola. În 1942, a fost admis la Academia de Belle-Arte din Budapesta. A reluat cursurile acestei instituții în anul 1944. Din 1928 până în 1931, și-a câștigat traiul lucrând ca grădinar, paznic, salahor sau muncitor forestier. În 1932, este primit în Uniunea Tinerilor Comuniști și este arestat de autorități pentru răspândirea de manifeste de propagandă comunistă. În 1934, sculptează „Cosașul”, „Dabinușca”, „Femeia cu găleată”, „Răscoala” și „Țărancă cu greblă”, iar în toamna aceluiași an, apare prima cronică despre opera lui. În 1935,face stagiul militar în armata română, la Satu Mare. În 1937, a fost cooptat în conducerea unei noi asociații a artiștilor din Baia Mare și a participat la prima expoziție de grup, la Baia Mare. În luna octombrie, a plecat din România spre Spania, unde s-a înrolat voluntar în Brigăzile Internaționale pentru a lupta în războiul civil spaniol împotriva forțelor conduse de generalul Franco și sprijinite de Germania nazistă. În Spania, a luptat în anul 1938 la Madrid, Guadalajara, Andaluzia, Aragon și Catalonia. A sculptat atunci „Cap de copil”, lucrare azi dispărută. A fost luat prizonier de trupele naționaliste și internat în diverse lagăre de prizonieri. A fost trimis la muncă forțată în Germania, de unde a evadat în anul 1941, întorcându-se la Baia Mare. În 1943, se întoarce de la Budapesta, unde studia Belle-Arte, fiind concentrat de autoritățile maghiare într-un detașament de muncă forțată pentru români, la Seini. În 1944, își continuă studiile la Budapesta, la arte frumoase. Este din nou concentrat într-un detașament de muncă pentru români, în Ungaria. Trei dintre marile sale lucrări sunt expuse, în același an, la Cluj. În 1945, s-a înrolat voluntar în armata română și a luptat în campania din vest. O nouă expoziție organizată la Cluj cuprinde lucrări ale sale, inclusiv pe cele trei expuse în 1944. În 1946, a participat cu lucrarea „Mineri” la Cluj, la o expoziție. În 1947, a participat la Salonul de pictură și sculptură al Transilvaniei. În 1948 a expus la Expoziția de artă plastică regională de stat a Transilvanie.În 1949, a continuat să expună lucrările sale în țară, dar și în străinătate (Moscova, Leningrad, Veneția, Budapesta, Cairo, Damasc, Alexandria, Sofia, Paris, Belgrad, Bologna, Londra, Torino, Brno, Roma, Haga, Copenhaga). Aproape în fiecare an a continuat să sculpteze diferite lucrări, inclusiv monumente amplasate în Baia Mare și împrejurimi. În 1958, organizează, împreună cu graficianul Vasile Kazar, o expoziție la București, expunând pe lângă sculpturi și linogravuri și desene în tuș realizate de el în 1945. A participat la Bienala de la Viena. În 1959, a expus în străinătate, la Praga, Budapesta, Varșovia și Minsk. În 1960, a continuat expozițiile peste hotare, prezentându-și sculpturile la Leningrad, Cairo, Alexandria, Helsinki, Bratislava, Berlin și Praga. În 1961, a participat din nou la expoziții în afara țării, la Paris, Damasc, Sofia și Moscova. În 1963, expozițiile sale au fost la Varșovia și Praga. La Belgrad s-a organizat, în anul 1964, expoziția „Gheza Vida – Alexandru Ciucurencu”. În 1965, a participat la expoziția de la Bologna. În 1968, este ales vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici. În 1973, se organizează Expoziția Vida-Kazar la Sala Dalles din București și se inaugurează „Monumentul Țăranilor Martiri” de la Moisei. La 1 martie 1974, este ales membru corespondent al Academiei Române.În cursul aceluiași an, expune la Haga și Bruxelles. În 1976, participă la o expoziție la Londra, cu subiect dedicat lui Constantin Brâncuși, la expoziția omagială Brâncuși de la Paris, la Bienala de la Veneția și la o expoziție la Baia Mare. Se realizează primul film despre Gheza Vida și opera sa. În 1977, participă la expoziția „1907 în artele plastice”, la București. În 1978, expune la Baia Mare și la Berlin. Dintre numeroasele sale creații, se evidențiază chipurile țărănești, sculpturile inspirate de tradițiile populare („Dans oșenesc”), de personajele legendare ale pădurii („Fata pădurii”, „Omul nopții”, „Omul apelor”) sau inspirate de folclorul muncitorilor băieși („Priculiciul minei”, „Vâlva minei”, „Varvara”), unice în peisajul plastic românesc contemporan. Alte lucrări memorabile sunt: „Monumentul Ostașului Român” (1964) de la Carei, „Monumentul de la Moisei” (cioplit în lemn în 1966, înlocuit de o replică în piatră în 1972) și „Sfatul bătrânilor” (1971) – pentru care artistul a fost distins cu Premiul Comitetului de stat pentru cultură și artă. A încetat din viață la 11 mai 1980. Astăzi, deja considerat un clasic al sculpturii românești, Gheza Vida și-a înscris numele în istoria artei printr-o activitate cert influențată de circumstanțele socio-istorice ale epocii sale și chiar de un anume spațiu bine determinat geografic: Maramureșul natal.Relativ recent, pe 10 august, a.c. a avut loc, la sediul Primăriei din Carei, o dezbatere publică pentru proiectul primăriei Carei denumit „Reamenajarea parcului din zona Monumentului Ostașului Român”, un proiect în valoare de cinci milioane de euro, al cărui manager de proiect este nimeni altul decât primarul orașului Carei, domnul Kovacs Eugen.

Ca să înțelegeți cine este acest domn, membru UDMR, aflat la al cincilea mandat în fruntea administrației locale, acesta declarase public, într-o ședință de consiliu local în anul 2018, despre acest monument că este unul „politic”. Este același domn care, constant, refuză amplasarea în spațiul public aflat în administrarea urbei a unui catarg cu drapel românesc, demers susținut de mai multe asociații culturale românești, cărora dom’ primar „le-a dat cu flit”! Reiau ce am spus săptămâna trecută, referindu-mă la comemorarea la Carei a Dictatului de la Viena, că motivul pentru care nu a fost de acord cu drapel românesc pe catarg în centrul orașului este, conform spuselor sale publice, că s-ar „întărâta” sentimentele maghiarilor din urbe!…Hilar, dar asta gândește primarul Kovacs din Carei, călare pe fițe „europeniste”! Păcat pentru buna înțelegere care-ar trebui să primeze între români și maghiari și orice etnii or mai trăi pe aici! Și tot săptămâna trecută mai ziceam că îmi vine-n minte și un întreg circ derulat în ultimii ani, referitor la dezvelirea unui bust al regelui Ferdinand I în Carei, apropo de locul amplasării, care, într-un final, după multe tergiversări jenante și degradante, a fost amplasat, undeva într-o margine de trotuar, mult în stânga Monumentului Ostașului Român din Carei. Oare pentru că acest rege a fost supranumit Ferdinand I „Întregitorul”? Adică „Întregitorul de țară”…Posibil!

Și, ca să arate „prețuirea” pe care Primăria Carei o acordă monumentului despre care amintesc azi, dar și față de bustul lui Ferdinand I, acolo, în această vară, a aprobat instalarea unui tobogan gonflabil pentru distracții „jucăușe”…În zona imediat adiacentă a celor două lucrări de for public/ opere comemorative! Încălcându-se flagrant legea, care spune că, în acest spațiu, se instituie un „spațiu de protecție”. Mai lipseau niște grătare de mici, niște cazane de gulaș și nicscaiva tarabe cu pălincă și bere! La dezbaterea publică din 10 august a.c. au participat academicianul Marius Porumb, artistul membru al UAP, Zoe Vida-Porumb, fiica autorului monumentului, dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare, prof. Carmen Fărcașiu, redactor la ziarul „Făclia”, Zamfir Danciu, directorul Direcției Județene de Cultură și Patrimoniu din Satu Mare, Florin Găzdac, consilier la Prefectura Satu Mare, prof. Viorica Boldur, Victor Micle, președinte al filialei Carei a Societății „Avram Iancu”, ing. Daniela Ciută, președdintele Asociației românilor refugiați și expulzați în 1940, filiala Carei, mai mulți cetățeni din Carei, precum și echipa  de proiect care a planificat și pus în documente proiectul, în valoare de cinci milioane de euro, pus în scenă pentru acces la bani și, implicit, după cum rezultă evident, pentru minimalizarea Monumentului Ostașului Român…

Ca să vă dați seama de cum au tratat organizatorii dezbaterii activitatea în sine, cei de la Primăria Carei nu au asigurat sonorizare în sala de festivități pe timpul discuțiilor, pentru o bun înțelegere reciprocă, dar nici lumină adecvată. De, e perioadă de economii la energie, nu-i așa? Ecologiști destoinici, oamenii primăriei din Carei! Primarul a stat, pe tot timpul dezbaterilor, separat de echipa care a realizat proiectul. La începutul activității, nimeni dintre organizatori nu a adresat un cuvânt de bun venit participanților, apropo de bun simț și respect reciproc. Menționez că proiectul denumit „Reamenajarea parcului din zona Monumentului Ostașului Român” a fost realizat de arhitectul băimărean Paskucz Ștefan. În fapt, tot ce a urmat la această întâlnire a fost că acest proiect are extrem de multe lipsuri, cu multe semne de întrebare, iar monumentul e tratat de inițiatori fix cu partea dorsală! Cer iertare celor mai sfioși în exprimări! Arhitectul Paskucz Ștefan a expus proiectul, un proiect stufos, alambicat și neclar, în ce privește enumerarea de personalități maghiare menționate în „economia” istoriei urbei, dar- ce să vezi?- lipsește din proiect fix numele sculptorului și al arhitectului Monumentului Ostașului Român, Gheza Vida și Anton Dâmboianu, o evidentă și deloc întâmplătoare lipsă de bun simț și clară sfidare din partea autorilor proiectului, arhitecții Paskucz Ștefan și Tima Erika. Firește, proiectul, așa cum a fost prezentat la această dezbatere de către autori, nu s-a regăsit și nu poate fi văzută nici azi pe pe site-ul Primăriei Carei (la fel cum nu veți vedea pe acest site nicio urmă de transparență decizională apropo de proiectele de hotărâri ori despre ordinea de zi a ședințelor  de consiliu local, conduse, din umbră, cu mână de fier, de nenea primarul). Cert este că localnicii și oricare cetățean român, apropo de legea transparenței decizionale, nu au beneficiat de informări integrale despre proiect, ci doar trunchiate. Până aproape de ilegalitate…La această dezbatere, la început, doamna profesoară Viorica Boldur din Carei și-a exprimat totala nemulțumire pentru modul în care conducerea Primăriei dorește să intervină asupra zonei verzi din jurul Monumentului Ostașului Român, zonă care ar urma a fi dominată de betoane. A urmat academicianul Marius Porumb, care a fost mandatat de către președintele Academiei Române să susțină punerea în valoare a Monumentului Ostașului Român și nu ascunderea lui după coloane de beton. În cele de mai jos, voi reda, preluată din portalul de știri „Buletin de Carei”, o parte din luarea de cuvânt, la dezbaterea publică din 10 august, a academicianului Marius Porumb, prezent la această activitate împeună cu soția sa, fiica artistului Vida Gheza, doamna Zoe Vida-Porumb.

Acesta a spus:„Suntem în orașul Carei cu ocazia unui demers important al reamenajării parcului din zona Monumentului Ostașului Român, proiect inițiat de Primăria Municipiului Carei. Pentru inițiativa de a pune în valoare Monumentul Ostașului Român felicităm Primăria. Prin Memoriul de prezentare, proiectul este supus consultării publice. Monumentul Ostașului Român este înscris în Lista Monumentelor istorice din România la poziția nr. 304. Monumentul Ostașului Român din Carei este înălțat în centrul municipiului Carei, ultimul oraș eliberat de Armata Română de sub ocupația fascisto-horthystă, la 25 octombrie 1944, dată ce a devenit Ziua Națională a Armatei Române. Monumentul de la Carei este un obiectiv de importanță națională, fiind de categoria A, ce trebuie să aibă obligatoriu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din România. Data de 25 octombrie 1944 este un moment de maximă împortanță pentru Istoria României, celebrat de ansamblul monumental de la Carei. În memoriul de prezentare a proiectului se spune că  „monumentul este dedicat: victimelor celui de-al doilea Război Mondial”, autorii uitând că acesta marchează de fapt victoria Armatei Române. Surprinzător, textul proiectului nu menționează numele autorilor monumentului, celebrul sculptor Gheza Vida și arhitectul Anton Dâmboianu. Proiectul intitulat „Reamenajare Parc zona Monumentului Ostașului Român” este semnat de arh. Erika Tima și arh. Stefan Paskucz, șef de proiect. Destinația propusă: Parc în suprafață totală amenajată în proiect de 17295 m.p. cu o copertină, amfiteatru și 2 pavilioane. Dacă analizăm atent proiectul, constatăm o aglomerare de elemente de arhitectură în jurul Monumentului care par să-l înăbușe, diminuând importanța ansamblului. În spatele monumentului se propune „o zonă multifuncțională pentru evenimente, jocuri publice, teatru etc.”….Adică un soi de amfiteatru între monument și blocurile cu locuințe, unde să fie ceva evenimente, în condițiile în care în urbe există un asemenea loc de câțiva ani, total nefolosit…din lipsă de evenimente…În continuare, academicianul Marius Porumb a specificat doleanțele majorității participanților, iar eu vi le reiau aici, tocmai pentru că spusele dumnealui sunt foarte coerente și pertinente: „Dorim să subliniem că un monument dedicat eroilor este un altar închinat celor căzuți pentru Țară și pentru eliberarea teritoriilor cotropite, un loc de solemnitate, smerenie și recunoștință. Considerăm că amplasarea amfiteatrului în imediata vecinătate a monumentului este o impietate, ce  trebuie regândită și amplasată în altă parte a parcului.Textul proiectului de „Reamenajare a Parcului din zona Monumentului Ostașului Român” de la Carei prezintă sumar și superficial date referitoare la importanța istorică, fără a sublinia excepționala valoare artistică și memorială, semnificația și simbolistica pentru istoria noastră națională. În schimb, se acordă un larg spațiu, cu multe detalii inutile în economia proiectului altor monumente istorice din Carei, autorii considerând că deși este „un oraș relativ mic”, acesta „are în schimb o istorie vastă. În privința monumentelor arhitecturale, în special poate concura cu oricare dintre orașele mari ale Transilvaniei”. În economia proiectului, există o prezentare amănunțită și în detaliu a istoriei orașului Carei (p.26-29), din secolul al XIII-lea până în prezent, cu foarte multe detalii, nu are sens și nu este utilă pentru reamenajarea unui parc în jurul unui monument ridicat în secolul al XX-le. Analizând proiectul, constatăm utilizarea în jurul monumentului a numeroase elemente de beton, de astă dată fiind eliminată total plantația de tuia care mărginea aleea, fiind înlocuită cu două copertine pe stâlpi, asemănătoare unor peroane de gară, de o parte și de alta a monumentului. Întrebare: Ce rol au aceste copertine? Ce adăpostesc ele? Neobișnuită este și inscripționarea la mare distanță față de Monument, pe o grindă de beton a denumirii „Monumentul Ostașului Român”. În fața monumentului, la nivelul de călcare, au fost prevăzute 12 corpuri de iluminat, care, prin amplasare, vor îngreuna circulația. Cele două pavilioane sunt amplasate judicios în afara spațiului rezervat unor ceremonii. Ne întrebăm dacă autorii au realizat un proiect dedicat momentului istoric de la 25 octombrie 1944, moment de importanță majoră în istoria României, deoarece este perceptibilă o tendință de diminuare a valorii naționale a monumentului careian și amplasarea lui în zona de interes local. În acest sens credem că este necesară implicarea și colaborarea cu Ministerul Culturii și evident cu Ministerul Apărării Naționale, în calitatea lor de inițiatori și ctitori. În acest proiect, este obligatoriu de inclus amenajarea unui muzeu – pavilion expozițional care să prezinte importanța națională a zilei de 25 octombrie 1944, prin care România se afla din nou în granițele sale firești. Expoziția trebuie de asemenea să înfățișeze fazele de construcție ale monumentului pe baza unor documente și fotografii contemporane edificării. De asemenea în proiect nu este prevăzut niciun spațiu în care să se facă serviciu religios în amintirea eroilor. Proiectul propus pentru amenajarea Parcului din zona Monumentului Ostașului Român, inițiat de Primăria municipiului Carei, are desigur o importanță deosebită. Valoarea istorică, civică și patriotică a Monumentului Ostașului Român este de o importanță excepțională pentru istoria națională, ce nu trebuie bagatelizat sau neutralizat, complexul monumental de la Carei simbolizând o pagină glorioasă din istoria Patriei care se cheamă România.Tendința de diminuare a importanței istorice și civice a monumentelor românești de for public, se manifestă și la Oradea, în cazul monumentului Marelui voievod Mihai Viteazul, unificatorul  celor trei țări românești, impozanta statuie de bronz fiind demontată și depozitată într-o curte, iar statuia poetului național Mihai Eminescu stă de șase ani pe soclu împachetată într-o ladă de scânduri. La Carei, bustul de bronz al poetului național a fost amplasat pe marginea unui trotuar, neprimind acces în spațiul dedicat statuilor personalităților culturale locale. De curând, primăria din Turda a încercat mutarea din centrul istoric a statuii eroului național Avram Iancu, într-un loc mai puțin vizibil.Considerăm că Proiectul intitulat Parc în zona Monumentului Ostașului Român de la Carei, ce dispune de importante fonduri europene (cinci milioane Euro), trebuie regândit. Este extrem de important ca proiectul să utilizeze fondurile judicios, contribuind la creșterea valorii artistice și culturale a complexului monumental fără a deturna sensul și semnificația, complexul monumentul fiind închinat Armatei Române victorioase care a reîntregit România. În calitate de expert Monumente istorice al Ministerului Culturii, consider că este imperios necesară revizuirea Proiectului, regândirea unor detalii, completarea unor detalii de proiectare (expoziție documentară și muzeu) precum și consultarea unor specialiști ai domeniului. În măsura în care doriți, Institutul de Arheologie și Istoria Artei al Academiei Române din Cluj Napoca, precum și eu personal, vă acordăm întregul nostru sprijin”…În ultima frază citată, este relevată și expertiza domnului academician Marius Porumb, director al instituției menționate.A urmat în discuții și dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Cu multe detalii, cu informații, Teodor Ardelean a „reușit” să îi „deranjeze” pe cei care au lucrat la proiect. Reproduc din înregistrările video/audio de atunci:„Am venit aici din drag de niște nume frumoase: de Gheza Vida, de Marius Porumb, de Ștefan Paskucz, de Zoe Vida Porumb ș.a. Am venit și pentru ca să-mi astâmpăr curiozitatea, întrucât, în perioada interbelică, eram același județ și au fost momente în care capitala era la Carei (cel mai mult capitala a fost la Satu Mare și, apoi, la Baia Mare). Citind istoria cu părțile acelea care țin de Carei, am rămas teribil de impresionat de forța majusculată a careienilor care participau atunci în plenul Consiliului Județean Satu Mare pentru orașul lor și de pe ce platformă vorbeau ei cu ceilalți. Sigur, Sătmarul era orașul cel mai dezvoltat; ca populație, urma Baia Mare, dar Careiul arăta mai bine, inclusiv cu edificiile publice, față de Baia Mare.Am venit aici din drag și din curiozitate, am venit și să văd cât e adevărat din disputele care există, ce au o anumită emblemă naționalistă și patriotardă uneori, pentru că ele sunt inerente într-un teritoriu în care nu s-au vindecat toate rănile.” Domnul Ardelean a continuat cu diverse detalii care au deranjat vizibil pe „gânditorul” proiectului, arhitectul Paskucz. Au avut intervenții pe problemele ridicate de proiect și președinții de asociații careiene Victor Micle și Daniela Ciută dar și istoricul de artă Carmen Fărcașiu de la redacția „Făclia”, precum și alți careieni.

Singurul care a susținut punctul de vedere al echipei de proiect, „care dorește diminuarea spațiilor verzi și plantarea de multe tone de betoane și piatră” a fost fix cel ce ar fi trebuit să aibă mare grijă de proiect, adică domnul Danciu Zamfir, directorul Direcției Județene pentru Cultură a județului Satu Mare…Care nu cred că a auzit de avizul necesar prin lege din partea Oficiului Național pentru Cultul Eroilor! La Legea nr. 379/2003 mă refer, cea privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, cu modificările și completările ulterioare. Din câte știu (și știu bine), ONCE nu a fost consultat, încă, în vederea obținerii avizului strict necesar din lege, administrația locală careiană, nenea directorul Zamfir și echipa de proiect fiind, actualmente cu un picior în afara legii…O fi bine, o fi rău?…La această dezbatere publică, au vorbit destui participanții, mai ales o serie de intelectuali de marcă, care au criticat cu argumente proiectul acesta care suscită multe discuții contradictorii. Au mai intervenit la discuții și domnul Gheorghe Bâtea de la Societatea „Avram Iancu”, filiala Carei, doamna Ana Iercoșan, chiar și primarul Kovacs, precum și o persoană care lucrează pe șantierele din marile orașe europene, acesta afirmând că niciunde nu se atentează la punerea în valoare a monumentelor, nu se minimalizează valoarea lor. La dezbateri a luat cuvântul și ing. Ilie Ciută din Carei, care a  scos în evidență erorile din cadrul proiectului, în ceea ce privește partea tehnică. Acesta a subliniat că echipa de proiect a venit la activitatea de dezbatere publică cu „un material din care lipsește cu desăvârșire orice dimensiune a amfiteatrului ce se dorește a fi construit lângă Monumentul Ostașului Român”. Din păcate, dezbaterea publică s-a încheiat cu un incident penibil și degradant, autor fiind arhitectul Ștefan Paskucz. Acesta a lansat, în contextul discuțiilor mai aprinse un atac personal la adresa academicianului Marius Porumb, reputatul director al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj Napoca, uitând că, practic, dezbaterea era pentru proiectul de cinci milioane de euro pentru zona din jurul Monumentului Ostașului Român din Carei și nu pentru obiectivele din Baia Mare ori din alte părți pentru care se simte „cu musca pe căciulă” și pe care le-a pomenit în discuții. Firește, ulterior dezbaterilor, în linia caracteristică, Primăria Carei nu a postat nimic pe site-ul său referitor la dezbaterea publică din data de 10 august. Ar mai fi de adăugat că  la această dezbatere, apropo de interesul politicienilor din urbe, nu au participat reprezentanții vreunui partid din Consiliul Local sau dinafara lui. O fi fost ordin de zi pe unitate? Aș menționa niște nume, dar, sincer, mi-e greață!

În concluzie, momentan, starea proiectului este „ca-n tren”, dar, în linia proiectelor careiene făcute cu oiștea-n gard, și la nivelul de „interes” al politicienilor din județul Satu Mare (cu cei din Carei m-am lămurit ce pot și ce vor și nu mă refer strict la UDMR, care merge-n linia sa), parcă vom vedea o monstruozitate crescută ca o tumoare de beton în jurul Monumentului Ostașului Român. Aștept ca reprezentanți ai guvernării destul de „împiedicate” de pe cheiul Dâmboviței, măcar de la Ministerul Apărării Naționale (prin ONCE dar nu numai) și Ministerul Culturii să „tragă de urechi” pe „gânditorii” proiectului eșuat dintru început și pe „managerul de proiect” Kovacs. Legal, firește, nu altfel!Nu de altceva, dar s-or trezi la vreun moment dat vreun prezident și vreun premier că vor să facă „baie de mulțime” la Carei, la Monument, la vreo ceremonie ori paradă militară și n-o să mai aibă unde și cum! Că au grijă „partenerii de guvernare” să trimită Monumentul la „coșul de gunoi” al interesului național!

Spre finalul rândurilor de azi, reamintesc că, în istoria poporului român, ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei României și reprezintă un prilej de cinstire solemnă a oștirii, „sprijinul cel dintâi și cel din urmă al unui neam”, așa cum o definea Simion Mehedinți. Această zi este, în același timp, un prilej de a ne arăta, încă o dată și permanent, respectul pentru memoria celor care au luptat de-a lungul secolelor pentru promovarea și apărarea atributelor fundamentale ale națiunii și statului român. Careiul a fost eliberat în dimineața zilei de 25 octombrie 1944, după lupte crâncene de stradă. An de an, pe 25 octombrie, la Monumentul Ostașului Român, au avut loc, până în prezent, importante ceremonii militare și religioase, cu participarea Președintelui României și a reprezentanților guvernului român, pentru că municipiul Carei a devenit un simbol al luptei ostașilor români în timpul celui de-al doilea război mondial. Tot către final, mai doresc să precizez că m-au întrebat mai mulți amici, unguri și români, deopotrivă, dacă „am ceva cu ungurii”, pentru că în unele articole din acest an „m-am legat” de unele derapaje „orbaniste” și nu numai și de cântatul în strună către acesta al UDMR-ului de pe plaiurile mioritice. Nu am nimic cu nimeni, stimați monșeri și „kedves hölgyeim és uraim”! Respect pe orice reprezentant al speciei Homo Sapiens, dacă e om și nu „cutră”! Am ceva doar cu prostia, cu reaua voință, cu șovinismul, cu xenofobia, cu rasismul și disprețul față de români, românitate și România! Restul e cancan! Spun asta ca unul care respectă orice om care-i cetățean al nației sale, indiferent în ce limbă-și spune rugăciunea de dimineață ori înjurăturile de seară!

Închei rândurile de azi prin a repeta, ca în fiecare săptămână, aici, la „Lume, lume, soro lume...”, până la finalul „flăcărilor din ograda vecină”, că, dintre toate relele acestui conflict, unul iese, de departe, în evidență, și anume faptul că mor mulți oameni nevinovați acolo în Ucraina, precum și acela că sunt distruse sute de mii ori milioane de destine, laolaltă cu casele, străzile, orașele și viețile multor oameni. Solidaritatea trebuie să fie cea care ne unește,  să ne sprijinim unii pe alții și să-i ajutăm pe cei în suferință! Dumnezeu să ne ocrotească! Pe toți! Inclusiv pe ruși! Ne revedem, stimați amici, la aceeași dată, săptămâna viitoare! Până atunci, să vă fie bine!

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

 

 

Surse,surse foto și lecturi suplimentare despre subiectele din articol le puteți găsi aici: