Mărfurile pe care le cumpărăm sunt tot mai proaste și mai scumpe. La fel, și politicienii care conduc lumea.

Un editorial al lui J.B. Shurk de laGatestone Institute pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

*

Pentru consumatorul zilelor noastre, inflația este doar una dintre problemele care îi fac viața amară. În timp ce prețurile cresc, calitatea se prăbușește.

Ceea ce majoritatea magazinelor oferă astăzi ar putea fi cu ușurință calificat drept „ciurucuri”.

Ziaristul economic Charles Hugh Smith a avertizat în repetate rânduri că „ciurucizarea” economiei americane este rezultatul firesc al unui „model neoliberal de hiper-financiarizare-hiper-globalizare”.

În cadrul acestui model, producătorii cvasi-monopoliști produc în masă bunuri folosind componentele cele mai ieftine posibil.

Iar clienții – lipsiți de alternative de cumpărare – sunt obligați să se împace cu ideea că puține dintre produsele achiziționate vor avea o viață lungă.

„Uzura morală planificată”, combinată cu o piață liberă doar cu numele, creează un sistem trucat, în care consumatorii sunt obligați să plătească tot mai mult pentru ceva ce își va menține valoarea tot mai puțin timp.

Aparate care până de curând funcționau fără probleme decenii întregi abia reușesc azi să treacă de perioada de garanție impusă de lege.

Instrumentele metalice, care se transmiteau din generație în generație, ruginesc astăzi înainte de a ajunge să fie folosite de câteva ori.

Când aparatura electronică scumpă supraviețuiește mai mult de doi ani, gospodăriile cu venituri mici oftează ușurate.

Oricine este suficient de vârstnic încât să își amintească de atacurile teroriste de la 11 Septembrie îți poate povesti despre produse care erau mult mai ieftine și mai fiabile, pe care le-au cumpărat demult.

La fel, serviciul cu clienții a ajuns mai jalnic ca niciodată. Încercați să vorbiți cu o ființă umană la telefon. E aproape imposibil.

Asistența automatizată a eliminat interacțiunea personală în majoritatea operațiunilor de cumpărare.

Benzinăriile, fast-food-urile și magazinele mici au înlocuit casierele cu mașinării echipate cu camere video pentru autoservire.

Până și o vizită la băcănie sau la magazinul cu articole de menaj necesită acum în mod obișnuit plata automată.

A devenit ceva absolut normal să îi vedem pe oameni chinuindu-se să scoată toate produsele din coș, să le scaneze pe fiecare, să le pună în pungi și după aceea înapoi în cărucioare și să le care.

Este tulburător să-ți amintești că, nu cu multă vreme în urmă, angajate zâmbitoare și serviabile se ocupau de toate aceste servicii, ca parte a relației obișnuite dintre comerciant și client.

Reducerea costurilor cu o parte din angajații considerați în plus, ale căror salarii au fost majorate sistematic de legile venitului minim, pentru a-i menține pe lucrători aliniați cu scumpirile generalizate, poate face ca prețurile, deja foarte umflate, să nu crească și mai mult.

Însă, privind la cumpărătorii care fac munca pe care, odinioară o făcea un personal retribuit pentru asta, este greu să nu te gândești că „progresul” este mai degrabă un „regres”.

Politicienii par să meargă în aceeași direcție. Ca profesie, politica a atras dintotdeauna, pe lângă lideri adevărați, și mulți profitori.

Cu toate acestea, în ultima vreme, marii scriitori, oratori și gânditori care ajungeau ocazional în prim-planul politicii, par să fi părăsit scena definitiv.

Winston Churchill, nu doar că a condus Marea Britanie la victorie în Al II-lea Război Mondial, dar a câștigat și Premiul Nobel pentru Literatură în 1953 „pentru măiestria sa în descrierea istorică și biografică precum și pentru strălucita elocvență în apărarea marilor valori umane”.

Daniel Patrick Moynihan, nu doar că a reprezentat New Yorkul ca senator american, dar și-a folosit știința sociologică când a lucrat la Departamentul Muncii pentru a redacta un raport aprofundat despre cauzele endemice și potențialele remedii ale sărăciei din America.

Președintele Abraham Lincoln, nu doar că a jucat un rol cheie în menținerea Uniunii, dar a fost și un erudit. Păstra operele lui William Shakespeare pe biroul său de la Casa Albă.

Astăzi, în schimb, prea puțini gânditori de anvergură ajung în poziții politice înalte. Nu mai există oameni de stat pe care opinia publică să îi perceapă ca lideri, dominând turma politică de hârciogi egoiști, lacomi și cinici.

Puțini politicieni profesioniști, mai ales în Statele Unite, sunt capabili să vorbească liber în fața publicului.

Contează pe ajutorul teleprompterelor, care le oferă mură în gură fiecare cuvânt pe care trebuie să-l rostească, oricât de banal ar fi.

Acest lucru arată că ei înșiși sau consilierii lor nu au încredere în ceea ce le-ar putea ieși pe gură.

În loc să exercite funcțiile politice DUPĂ ce au obținut realizări importante în alte domenii, marea majoritate a aleșilor de azi consideră politica drept principala lor vocație.

Rezultatul este că guvernele occidentale s-au umplut de persoane total lipsite de experiență în lumea reală sau de cunoștințe specializate.

În ultimele decenii, o tendință importantă în Occident a fost ascensiunea politicienilor cât mai tineri și mai puțin experimentați posibil în posturi cât mai înalte posibil.

Mulți dintre politicienii cei mai notorii de azi abia dacă au obținut o victorie politică importantă și colegii lor i-au și promovat în poziții guvernamentale la vârful ierarhiei.

Fostul președinte american Barack Obama, premierul canadian Justin Trudeau, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Rishi Sunak, premierul finlandez Sanna Marin, fostul premier neo-zeelandez Jacinda Ardern și succesorul ei Chris Hipkins au ajuns cu toții în vârful puterii foarte devreme în carieră.

Privind la parlamentarii, președinții și prim-miniștrii care conduc astăzi țările occidentale pe scena lumii poți afirma fără a greși că drumul cel mai rapid către putere este de a realiza puțin în lumea reală, escaladând piramida politică înainte de a avea timp să faci și să înveți din greșeli.

Un atare sistem – în care celor ce și-au dovedit cel mai puțin capacitățile li se încredințează responsabilită ce i-ar pune la grea încercare chiar și pe cei mai experimentați - este departe de a fi ideal.

În extrema cealaltă îl avem pe președintele american Joe Biden, cel mai bătrân din istorie care a deținut vreodată această funcție.

Deși cei aproape 50 de ani de activitate politică i-au oferit cu siguranță lui Biden posibilitatea de a face și corecta numeroase greșeli, acum este atât de „experimentat” încât nu trece săptămâna fără ca vreo publicație să îi pună sub semnul întrebării capacitățile mintale, abilitatea de a ține ritmul cu rigorile unei slujbe atât de solicitante sau uzura autorității.

Două întâmplări care ilustrează „ciurucizarea” produselor au survenit de curând, legate de autenticitatea discursului prezidențial.

În prima, un video fals, creat cu ajutorul Inteligenței Artificiale, îl arăta pe Biden anunțând înrolarea iminentă a tinerilor americani.

Pe fondul tensiunilor tot mai mari cu Rusia și China, mulți americani au fost convinși că Statele Unite au intrat în război.

Într-un alt video, cuvintele confuze și bâlbâite ale lui Biden cu ocazia unui discurs despre sănătate au fost etichetate în mod eronat ca „trucate” sau „false” de mulți utilizatori, astfel încât Twitter a fost obligat să adauge o etichetă prin care să certifice că erau reale.

„Aceasta este cu adevărat o înregistrare legală și needitată a discursului lui Joe Biden care a avut loc în 28.02.2023.”

Produsele și politicienii de tip „ciuruc” nu reprezintă o noutate. Fie că e vorba de a-ți da banii pe o marfă sau votul pentru un politician, se aplică același principiu: „caveat emptor”. „Clientul să fie atent!”.

Trebuie totuși să ne punem întrebarea dacă contrafacerile economice și politice care inundă astăzi piețele occidentale au ceva în comun.

Un proverb nigerian avertizează că păsărelele care cântă tare au întotdeauna ascunși printre frunze protectori mai puternici.

Or, lipsa de experiență și de calități a liderilor occidentali de azi este compensată de declarații bombastice.

De la apariția COVID, „Build Back Better” a început să fie repetat cu obstinație de „tinerii lideri globali” care se încolonează la Forumul Economic Mondial de la Davos al lui Karl Schwab.

Când Schwab și colegii săi de la FEM au transformat drama COVID într-o oportunitate de a declanșa „Marea Resetare”, care să transforme radical piețele mondiale, modul de guvernare și de exercitare a puterii, aproape toți liderii politici occidentali au îmbrățișat ideea.

Acest sincronism este suficient pentru a vă pune întrebarea: cine conduce țara – guvernul nostru sau Forumul Economic Mondial?

Poate că, așa cum spune proverbul nigerian, liderii politici occidentali ciripesc atât de puternic despre „Build Back Better” pentru că prădători financiari precum Klaus Schwab stau în spatele lor, pitiți în frunziș.

Dacă este așa, atunci Occidentul a devenit o oligarhie de „elite” financiare, indiferent câte osanale ar aduce liderii săi politici „democrației”.

O oligarhie financiară deasupra puterii politice are același efect ca un monopol de producție asupra puterii economice: pe ambele piețe, bunurile sunt produse în masă, cu componentele cele mai ieftine posibil.

Rezultatul final este că ele se strică ușor iar sistemele nu durează.

Dacă politicienii occidentali par astăzi la fel de mediocri ca produsele pe care clienții le găsesc în magazine, există poate o explicație simplă:

Coloșii financiari internaționali fabrică, vând și sunt stăpâni peste amândouă. Și își fac planuri cum să vă stăpânească și pe voi.