ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


DREPTUL LA REPLICĂ

Motto:
"NU MAI ESTE VORBA DE MEDICINĂ, CI DE O POZIȚIE POLITICĂ, O ATITUDINE DE CONTROL ȘI CONDIȚIONARE A POPULAȚIEI PRIN FRICĂ"
Prof. Dr. Raoult Didier

În 16.02.2022 ora 18,00, MedicHub a găzduit un webinar cu titlul "Cum ne protejăm copii în era C-19", cu participarea Prof. Dr. Doina Anca PLEȘCA, Președintele Societății Române de Pediatrie și Dr. Anca DRĂGĂNESCU, pediatru la "Matei Balș", webinar sponsorizat de Pfizer.

D-na Dr. D.A.Pleșca este o personalitate medicală importantă în Pediatria din România, fiind implicată medical în cercetare, tratament și prevenție, dar mai ales în sistemul de învățământ universitar. Face parte dintr-o multitudine de comitete și comiții, inclusiv EMA.

Pentru început, vă readuc aminte, d-na Profesor, de poziția și evaluarea situației C-19 la copii pe care ați făcut-o în septembrie 2021 la "Național", sub titlul "Studii care desființează vaccinarea. Copiii au o imunitate de fier în fața C-19". Sunt convins că la acea dată ați consultat (parțial) și BMJ Journals: Archives of Disease in Childhood, Dr.Petra Zimmermann Univ.Fribourg și multe alte comunicări similare.

Cunoșteați și statistica John Hopkins Institute efectuată în UK consemnând o mortalitate C-19 la copii de 0,0002% (la 16 milioane de copii), adică de 15 ori mai mică decât mortalitatea prin accidente rutiere la aceeași categorie de vârstă; cunoșteați și statistica INSPQ (Quebec) care raporta ZERO decese C-19 la grupa de vârstă 5-19 ani și sigur cunoșteați și procentul de1% teste pozitive la copiii din China și USA în care erau cuprinși și copii cu boli congenitale sau boli cronice care au trecut cu bine prin această "teribilă" maladie.

Societatea Franceză de Pediatrie Ambulatorie, în raportul adresat ECDC a precizat impactul minor C-19 asupra copiilor, chiar și la 4 luni de evoluție Delta, fără răsunet negativ semnificativ comparativ cu primul val. Datele de pediatrie au fost culese și din alte țări ale Europei, dar NU și din România ! Sunteți totuși Președintele SRP și nu aveți nicio dată raportată privind situația copiilor din țară ?

Este surprinzător faptul că deși în septembrie 2021 aveați o imagine clară privind impactul C-19 asupra copiilor, în mai 2021 ați dat dovadă de o tăcere asurzitoare când s-a organizat și demarat de 1 Iunie, "Maratonul Vaccinării" la copii, numit cinic și "maratonul pentru viață".

5 luni mai târziu, pe 16 februarie 2022, v-ați schimbat radical optica, impactul C-19 asupra copiilor devenind un pericol grav privind sănătatea și viața acestora. Chiar varianta Omicron despre care Dr.Angelique Coedzee (Africa de Sud) a afirmat că este o simplă răceală cu spitalizare zero și decese zero, a devenit pentru d-stră (și nu numai!) un motiv de îngrijorare excesivă. Bănuiesc că nu v-ați alăturat atâtor guverne din lumea largă care i-au cerut să-și schimbe public atitudinea și să declare că noua variantă este foarte patogenă.

Invocarea temutului MIS-C (PIMS-TS) folosit ca sperietoare pentru doctori spre a-i determina să adere la o acțiune, pe care o voi caracteriza mai târziu, este extrem de șubred și deloc convingător: în USA cu o populație infantilă de ~60 milioane copii, pe parcursul a 8 luni (martie-octombrie 2020) au reușit să identifice 539 cazuri la <21 ani, folosind criteriile CDC ( rețeaua Overcoming C-19), mortalitatea fiind similară cu cea C-19 severă, cei decedați susceptibili de boli cronice.

Dr.Leopa R.Feldstein și echipa Overcoming C-19 (CDC) relatează în NEJM din 29.06.2020 că au reușit să contabilizeze în 51 de spitale, din 26 de state, un număr de 186 de cazuri MIS-C la <21 ani, din care au fost 4 decese ( 2 cu comorbidități amenințătoare de viață).

Dr.Amanda B. Payne, Dr.Zunera Gilani, Dr.Shana Goldfred-Cato, concluzionează în 10.06.2020, urmare a unei analize pe 3 luni, în 7 state americane la <21 ani, că: MIS-C este o afecțiune rară la cei cu C-19, care afectează de 9 ori mai mult persoanele de culoare, hispanicii sau latino-americanii și de 3 ori mai mult asiaticii.

In privința pericarditei-miocarditei, situația NU este diferită, cu precizarea că un % însemnat este inclus în acest Sindrom Inflamator Multisistemic (MIS-C) !!!

Toate aspectele legate de răsunetul acestei boli asupra copiilor se reflectă, în final, în procentul de răzbatere prin boală: 99,997% în USA (AFLDS), 99,9998% (John Hopkins I.) UK și în lume, un procent covârșitor fiind asimptomatici. În privința "pandemiei" cu siguranță se va discuta în viitor, rata de mortalitate, în lume, fiind <0,2%, adică mai puțin ca într-o gripă comună (Pr.Dr.John Ioannidis-Epidemiologie Univ.Stanford) !

CDC și-a afișat minciuna repetitiv, FDA a acționat fraudulos (Av.Robert F.Kennedy Jr. "Children's Health Defense"), VAERS nu este capabilă să-și onoreze menirea pentru care există și înregistrează, după cum este CONVENABIL, între 1 și 10 %.

Până la acest moment al prelegerii ați abordat dezinformarea cu tendință, urmând să atingeți scopul vizat.

In continuare, aspectul problemei în discuție devine foarte grav ! V-ați dezis de menirea profesiei : PRIMUM NON NOCERE și ați îndemnat doctorii la acțiuni ce pun în pericol sănătatea și viața tocmai a celor pe care d-stră, d-na Profesor Universitar, trebuia să-i apărați ! Nu ați făcut-o numai în nume propriu, ci ați împins în DEZONOARE ȘI RUȘINE o instituție națională: SOCIETATEA ROMÂNĂ DE PEDIATRIE !

Ceea ce voi afirma în continuare sunt rezultate legate de Medicina Știință, venite din partea unor NUME DE REFERINȚĂ din Genetica Medicală, Biologie Moleculară, Imunologie, Epidemiologie, Virusologie, Boli Infecțioase și Tropicale, Oncologie, Cardiologie și Nefrologie, Anatomie Patologică și Histopatologie... Sunt MEDICI onești, liberi, cu zeci de ani de muncă în specialitățile lor, care și-au păstrat demnitatea profesională și umană, motiv pentru care au fost marginalizați, izolați, interziși, sau au fost lipsiți de dreptul de practică medicală.

Comunicarea din partea lor se face doar pe căile lipsite (încă) de cenzură. Ei sunt excluși de pe TOATE canalele oficiale de comunicare.

Ați preferat să faceți parte dintr-un angrenaj de dezinformare, manipulare, minciună, corupție, inducere de frică.

Pfizer: 2006 Condamnare pentru corupție în Asia, Orient și Europa de Est, 60 milioane Dolari. "Premii" pentru cei care fac publicitate pe căile oficiale: 120.000-140.0000 euro (Franța).

Ministerul Sănătății publica în 01.04.2021 următorul comunicat: "Datele noastre de la CDC sugerează că persoanele vaccinate nu poartă virusul, nu se îmbolnăvesc, iar asta nu doar în testele clinice ci și în datele din lumea reală" Rochelle Walensky (jalnică și intenționată inducere în eroare!).

Nu mai este necesar la acest moment să precizăm că ceea ce propuneți d-stră NU protejează de infecție, NU protejează de forme grave de boală, NU salvează viața și NU-i protejează pe cei din jur de contaminare, pentru că deja au afirmat-o A.Fauci și Lancet (Singanayagam 2021: "vaccin" experimental, nu protejează de formele grave și moarte, ineficiență în reducerea transmiterii/contaminării, sau a încărcăturii virale la+12 ani și adulți). NU mai este necesar să precizăm că secțiile C-19 sunt pline de cei dublu, triplu injectați. NU mai este necesar să precizăm că țările cu cel mai mare % de injectați, au cea mai mare mortalitate, NU mai este necesar să precizăm că repetarea dozelor la intervale tot mai scurte a devenit foarte necesară ca să se mai câștige o presupusă rezistență la variantele apărute și... NU mai este necesar de precizat multe altele cum ar fi EXPERIMENTUL, PRODUSUL GENETIC, PATOLOGIA GRAVĂ ȘI DECESUL POSTINJECTARE.

Puțin probabil să nu cunoașteți aceste date la mai bine de 1 an de experiment pe cobai umani, tineri și copii și totuși...

În calitatea pe care o aveți de membru EMA, ați evitat să răspundeți unei întrebări aflate și pe portalul instituției: cum este posibilă autorizarea unui produs ce conține 2 componente importante (ALC-0315 și ALC-0159) care sunt destinate DOAR cercetării și NU pentru uz veterinar sau uman și care au fost utilizate în scopul conectării unor dispozitive (în cazul de față corpurile injectate) la o rețea ? Acest lucru este ILEGAL, PERICULOS ȘI CONTRAR ETICII !

Cum sunteți Doctor în Științe Medicale cu tema "Infecția HIV la copii" și vă considerăm expert în SIDA, am fi dorit să dezvoltați afirmațiile Pr.Dr. Richard Fleming pornite de la sesizarea și constatarea Pr.Luc Montagnier referitoare la prezența în proteina S (aceea produsă de corpul injectat!) a 18 fragmente HIV, 590 de aminoacizi ce corespund la 1770 baze nucleotidice ce se potrivesc HIV, motiv pentru care a apărut un nou diagnostic: V-SIDA. Doctorii cărora v-ați adresat ar fi fost bucuroși să elucidați situația.

Dar, sunteți expertă și în Neurologie și ați ratat ocazia să ne prezentați afectarea Sistemului Nervos Central și Periferic postinjectare ARNm. Dacă în California un medic a reuși să raporteze VAERS doar 2 cazuri din ~2.000, cu siguranță d-stră aveți o evidență și o raportare corectă. Timpul de emisiune nu v-a permis să intrați în detalii, cum ar fi apariția bolii Creutzfeldt-Jakob la tineri (premieră mondială!) postinjectare, de care Pr.Luc Montagnier a amintit și pentru care acum alți medici au preluat ștafeta cercetării și supravegherii pentru că tratament NU EXISTĂ.

Sunteți de asemenea membră ESPID și competentă în Boli Infecțioase inclusiv în Vaccinologie. Doctorii care v-au audiat au așteptat să le dați lămuriri despre anticorpii neutralizanți și despre cei FAVORIZANȚI de care Pr.Didier Raoult, pe baza constatărilor, clinice și de laborator, vorbește de ceva vreme atunci când intră în discuție starea celor injectați cu ARNm. Sau ce eficiență poate avea un produs creat pentru o variantă care nu mai este circulantă de aproape 2 ani. O confirmare recentă, din Japonia (Pr.Emerit Masahiko Okada, Univ. Niigata) a unei cercetări publicată de "Canadian Covid Care Alliance", indică procentul de eficiență al produsului Pfizer BioNTech-Comirnaty : 0,84 % (zero, optzecișipatru la sută) ! Este vorba despre frauda eficienței si falsificarea datelor de laborator. Aici trebuia să argumentați foarte energic afirmația "sigur și eficient", d-na Profesor Universitar și cu date verificabile, de neclintit ! Le aveți ?

Sunteți membră AST (Pneumologie) cu supraspecializare (?!) și așteptam câteva lămuriri privind particularitățile variantei Omicron față de precedentele; "farmacocinetica", locul și dinamica răspunsului imunitar nealterat de injectarea precedentă precum și răspunsul imunitar al celor cu injectare parțială sau completă ( așa cum explică Dr. Christina Parks, Univ. Michigan),

cum se descurcă cei cu schema completă de administrare, la care răspunsul imunitar de bază a scăzut cu 87%.
 

Amănuntele legate de afectarea cardiacă postinjectare, le știți tot de la CDC, Rochelle Walenski, ca fiind nesemnificative și pasagere. Trebuie să vă confirme și Dr. Dragoteanu Mircea al cărui fiu Bogdan de 22 de ani, sănătos până la acea vârstă, a suferit în mai 2021, postinjectare, un infarct miocardic, intrând în discuție, la acest moment, un transplant cardiac. Vom afla cu siguranță și despre mulți alți nefericiți care au dat ascultare recomanđărilor celor aflați pe același palier cu d-stră, d-na Profesor Universitar. Nu de aceeași părere au fost autoritățile din Ontario (INSPQ): 1 caz/5.000 injectați, Hong-Kong 1 caz/2.700 injectați (12-17 ani), USA 1 caz/2.700 injectați (12-17 ani, studiu Kaiser). Dr.Steven Gundry-Chirurgie cardiacă Nebraska, a calculat riscul tinerilor de a face accidente cardiace în anii precedenți injectării: 11% și a recalculat același risc post injectare: 25%. Aceeași rată de creștere a incidenței de miocardită o comunică în "Israel National News" (27.01.2022) și Dr. Naomi Wolf: injectarea a crescut riscul cu 133%, fără a preveni C-19. D-stră d-na Profesor Universitar ce risc apreciați în această privința ? Puteți prezenta un studiu verificabil ?

În 20 septembrie 2021 la Conferința de la Reutlingen, trei profesori de Anatomie-Patologică și Histopatologie: Pr.Dr. Peter Schirmacher, Pr.Dr. Arne Burkhardt, Pr.Dr.Walter Lang , au prezentat rapoartele de autopsie a celor decedați în primele 14 zile de la injectare, 1/3 fiind eronat diagnosticate. Modificările histopatologice nu corespund niciunei denumiri cunoscute până acum și trebuie găsită o terminologie nouă care poate caracteriza și defini modificările constatate.

Ceea ce este deosebit de trist este faptul că astfel de situații vor deveni tot mai frecvente. Care este părerea d-stră d-na Profesor Universitar ?

Nu doriți să ascultați și părerea unui genetician (Pr.Dr. Alexandra Henrion-Caude) privind afectarea fertilității post injectare, la copiii pe care-i vizați acum ? Ei sunt totuși viitorul nostru !!!

Și ca situația să devină clară pentru cei cărora le adresați imboldul să treacă la acțiune, trebuia să le aduceți la cunoștință că în UK, anul trecut, după lunile de injectare la copiii 12-18 ani, rata de mortalitate la această grupă de vârstă, a crescut cu 44% față de media pe 5 ani premergători, la aceeași categorie de vârstă (Date Report). Aceasta este situația doar pe termen scurt asupra căreia am fost deja preveniți în urmă cu 1 an ( Luc Montagnier, Pr.Dr.Sucharit Bhakdi, Pr.Dr. Dolores Cahill, Pr.Dr.Peter McCullough, Dr.Robert Malone, Dr.Ronald N. Kostoff, Pr.Dr. Herve Seligmann, Pr.DR.Roger Hodkinson, Pr.Dr.Martin Kulldorf, Dr.Rachid Buttar, Dr. Ryan Cole Dr.Nicolas Derome, Dr.Sean Brooks, Dr. David Martin, Dr.Geert Vanden Bossche, Steve Kirsch, Mike Yeadon.....) Efectele pe termen mediu și lung le vom constata în viitor, pentru că ceea ce trebuia să se întâmple în laborator pe o perioadă de cel puțin 10-12 ani, se întâmplă acum, pe o perioadă nedefinită, la comandă politică cu susținerea doctorilor de factura d-stră ( un MEDIC nu ar fi acceptat cu niciun preț așa ceva!), cobaii fiind copiii noștrii, mici și mari, tinerii și adulții, pe care o mână de nebuni și corupți ( apreciere Luc Montagnier) încearcă să pună stăpânire.

Timpul de emisie fiind scurt, nu ați putut aborda nici acțiunea produsului utilizat asupra genomului uman (Pr.Genetică Christian Velot; Univ.Stockolm, Inst.Wenner-Gren, Dep. de Bioștiință Moleculară, august 2021), nici despre pericolul recombinării virale (incident deja confirmat),nici despre imunotoxicitate, nici...
Cu siguranță veți reveni pentru comentarea tuturor aspectelor rămase neabordate și nu sunt puține ! Vă rugăm să argumentați cu date controlabile, asumate, pe cât posibil din partea unor instituții medicale, societăți, asociații medicale, publicații sau medici, fără aservire politică, sau Big Pharma, fără conflicte de interese, absolviți de orice suspiciune de corupție. Până acum NU am văzut așa ceva în spațiul public oficial, dar orice minune este posibilă !
 
NU EXISTĂ NICIO RAȚIUNE MEDICALĂ PENTRU EFECTUAREA ACESTEI INJECTĂRI ! SCOPUL ESTE ÎN AFARA MEDICINEI !

 Se pronunță CATEGORIC împotriva injectării copiilor:
-Peste 60.001 medici (acel 1 este subsemnatul) prin DECLARAȚIA 
 DE LA GREAT BARRINGTON cu peste un milion de aderenți,
-30.000 medici de la AMERICAN FRONTLINE DOCTORS (AFLDS),
-AGENȚIA DE SECURITATE A SĂNĂTĂȚII- UK,
-AGENȚIA CONSULTATIVĂ ÎN MEDICINA BAZATĂ PE DOVEZI-UK,
-COMITETUL CONSULTATIV PRIVIND VACCINĂRILE-UK,
-SOCIETATEA FRANCEZĂ DE PEDIATRIE AMBULATORIE,
-COMITETUL CONSULTATIV PRIVIND VACCINAREA-GERMANIA,
-OMS,
-ASOCIAȚIA "MEDICI PENTRU CONSIMȚĂMÂNT INFORMAT" 
  România,
-ROBERT MALONE: Nimeni, niciodată, niciunde, NU TREBUIE să 
  primească/accepte produse ARNm,
-LUC MONTAGNIER: Trebuie oprită imediat injectarea! Consecințele 
  grave afectează pe cel injectat în 5-10 ani, dar și generațiile   
  viitoare,
-Pr.Dr. SUCHARIT BHAKDI: Cei care injectează copii, comit CRIME,
-Pr.Dr. ALEXANDRA HENRION-CAUDE: Injectarea induce 
  infertilitate,
-Pr.Dr. CHRISTIAN PERRONNE: Copii mor din cauza injectării, 
 decese din cauza bolii, practic zero,
-Pr.Dr. HERVE SELIGMAN: Efectele destructive ale injectării sunt tot 
  mai grave la vârste mici,
-Dr. ALAIN BELLAICHE: A injecta cu ARNm femei însărcinate si copii,   
  presupune asumarea unui risc ENORM față de generațiile viitoare,
-.............
Graficul afișat în comentarii (VAERS cu 1-10% la înregistrare raportări 2021!) ilustrează DEZASTRUL anului 2021 pentru UN SINGUR produs, în comparație cu TOATE VACCINURILE luate împreună pe durata a 32 de ani. Aceasta este ilustrația CRIMEI ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII !
Medic Damian BACIU, Pediatrie-Vaccinologie.