ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Războiul din Ucraina va dura ani de zile. Poate un deceniu.

Ne-a spus-o una dintre persoanele cele mai îndreptățite să facă astfel de estimări: șeful Marelui Stat Major al armatei americane.

Generalul Mark Milley, ofițerul cel mai înalt în ierarhia Pentagonului, a declarat marți, în fața Comisiei de Apărare a Camerei Reprezentanților:

„Cred că este un conflict foarte lung și cred că (lungimea lui) se măsoară în ani de zile. Nu știu dacă un deceniu, dar ani de zile cu siguranță.”

Cum este posibil? Acum o lună, părea ca pacea este după colț.

Volodimir Zelenski se arăta gata să accepte cererile lui Vladimir Putin.

Acestea erau: renunțarea la Crimeea, independența celor două autoproclamate republici rusofone din Donbas și un statut de neutralitate pentru Ucraina. Cu alte cuvinte, să nu intre în NATO.

Cu mici diferențe, era vorba de prevederile acordurilor de la Minsk, din 2014 - 2015.

Speranțele de pace fluturate de Zelenski la începutul lui martie s-au dovedit rapid o iluzie. Un scheci. Un joc de scenă.

În mod aiuritor, liderul de la Kiev a dat înapoi. A avut brusc revelația că nu poate face „compromisuri cu integritatea teritorială a Ucrainei”.

Apoi că vrea să organizeze unreferendum, pentru ca poporul să se pronunțe în legătură cu propunerile de pace ale rușilor.

Pentru ca, în urmă cu câteva zile, Zelenski să declare:

„Nu facem negoț cu teritoriul nostru. Chestiunea integrității teritoriale și a suveranității nu intră în discuție.”

Și:

„În afară de victorie, poporul ucrainean nu va accepta alt deznodământ.”

Așa s-a pus definitiv cruce negocierilor de pace. Războiul va merge până la capăt. Indiferent unde este capătul.

Cum s-a ajuns la această răsturnare dramatică de situație? Ce se ascunde în spatele acestui balet pe tocuri al lui Zelenski?

Când lucrurile par să scape oricărei explicații logice, trebuie căutați banii! Or, banii au apărut cu purcoiul peste noapte.

Pe 7 aprilie 2022, într-un interviu la postul american ABC News, Zelenski se declara gata să negocieze propunerile Rusiei, inclusiv cedarea de teritorii.

A doua zi, pe 8 aprilie 2022, Congresul aproba un ajutor de 14 miliarde de dolari pentru Ucraina.

Din acel moment, Zelenski s-a schimbat la față. Și-a lăsat barbă. S-a cocoșit. Retorica i-a devenit mai belicoasă. A început să se răstească în serial la parlamentele lumii, iar ele s-au arătat încântate să se lase trase de urechi de eroul momentului.

S-a schimbat la față și presa.Relatările au devenit brusc mai dramatice. S-au înmulțit atrocitățile rușilor. Simultan cu înfrângerile lor. Și cu perspectiva catastrofelor nucleare, chimice, biologice identificate cu agerime de reporterii frenetici.

Bref, războiul televizat a căpătat un suflu nou. Ca un val de pandemie. Ca o tulpină cu nume grecesc.

*

Peste Ucraina plouă cu arme și bani cum ploua peste evrei cu mană și cărnuri în pustie. Iar glasul lui Dumnezeu de la Washington, chiar dacă bâlbâit și ușor confuz, îl îmbărbătează pe Zelenski să nu se oprească. Să meargă mai departe.

(Ironia biblică face ca premierul Israelului să-l îndemne pe Zelenski să accepte propunerile de pace ale lui Putin, dar a fost tratat cu refuz.)

Putin însuși a dat buluc în Ucraina ca ursul în prisacă și acum, surprins de roiurile de ace, ar cam tuli-o, dar nu poate să plece de-acolo cu laba goală fără să-și compromită definitiv renumele de Fiară.

Negocierile din Turcia seamănă mai degrabă cu un sejur în Antalya decât cu niște eforturi diplomatice reale.

Asistăm la cel mai straniu război din istorie: nimeni nu pare să dorească pacea. Nici combatanții, nici restul lumii.

*

Și, deodată, lucrurile se limpezesc. Înțelegem brusc ce se întâmplă dintr-un articol apărut săptămâna aceasta în Washington Post.

Titlul său este: „NATO spune că Ucraina trebuie să decidă asupra unui acord de pace cu Rusia – în anumite limite”.

Cităm:

„Chiar promisiunea ucraineană de a nu adera la NATO – o concesie pe care Zelenski a anunțat-o public – ar putea reprezenta un motiv de îngrijorare pentru unii vecini. Aceasta ne aduce la o realitate jenantă: pentru unii membri NATO este mai bine ca ucrainenii să continue să se lupte și să moară decât să ajungă la o pace care survine prea devreme sau cu un cost prea mare pentru Kiev și restul Europei.”

Și, mai departe:

„Este o dilemă nefericită. Problema este că dacă (războiul) se termină acum, există un răstimp pentru Moscova de a se regrupa și lucrurile vor reîncepe, sub același pretext sau sub altul.”

Degeaba vă frecați la ochi! De pomană vă ștergeți ochelarii! Ați văzut bine!

Washington Post, una dintre portavocile Casei Albe și ale Marii Resetări, recunoaște că NATO dorește prelungirea războiului din Ucraina.

„este mai bine ca ucrainenii să continue să se lupte și să moară” pentru ca „pacea să nu survină prea devreme”.

Acum, lucrurile capătă sens. Inclusiv vorbele generalului Milley, care a profețit un război lung de „ani de zile”.

Deci, scopul războiului nu este eliberarea Ucrainei. Nici măcar salvarea vieții nefericiților de ucraineni, prinși într-un conflict care se dovedește că nu e al lor. Dimpotrivă, ei trebuie lăsați „să lupte și să moară” pentru Cauză.

Iar Cauza (cel puțin cea oficială) este distrugerea totală a Rusiei, astfel încât să nu își mai poată reveni niciodată. Nimicirea ei cu orice preț.

*

Pare însă că prețul este mai degrabă nimicirea Occidentului.

Rusia rezistă mai bine la sancțiuni. E obligată să ia măsuri de însănătoșire a economiei și a monedei naționale.

După ce, inițial, părea să se prăbușească,Rubla a atins maximul ultimelor cinci luni. Legarea ei de aur și plata exporturilor de gaze în ruble drenează sânge sănătos în economia bolnavă și coruptă a Rusiei.

În timpul ăsta, Occidentul se luptă cu crizele: energetică, alimentară, de aprovizionare. Și cu propriile fantasme:schimbarea climatică, salvarea planetei...

*

Revenind la articolul din Washington Post, acesta nu vă amintește de nimic cunoscut?

„Ucrainenii lăsați să moară” în numele unei Cauze superioare nu vă amintesc de COVID?

Nu sunt de mult apuse vremurile când ardeau oamenii în spitalele supraaglomerate sau mureau legați de paturi pentru că erau împiedicați să se trateze ambulatoriu.

Nu a trecut prea mult de când bolnavii cronici erau lăsați să moară ca niște câini pentru că nu aveau loc în clinicile de specialitate. Sau de când pacienți operați de câteva ore erau aruncați în stradă în crucea nopții.

Toate în numele unei cauze superioare: combaterea COVID.

*

COVID-ul și Războiul din Ucraina sunt rude bune. Unul este prelungirea firească a celuilalt: trecerea de la Spike la Baionetă.

Primul, ne-a spus Schwab, a fost „o fereastră rară, dar îngustă, de oportunitate” pentru Marea Resetare.

Nu foarte îngustă, totuși. Doi ani de cazne și teroare.

Dar „fereastra” a trebuit închisă în cele din urmă, pentru că prea mulți oameni se treziseră. Începuseră să priceapă.

Era nevoie de o nouă fereastră.

Pe 19 februarie 2022, la Conferința pentru Securitate de la München, noul cancelar german, Olaf Scholz, a făcut o ultimă încercare de a împiedica războiul.

El i-a cerut lui Zelenski să anunțe că nu mai dorește aderarea la NATO și să declare neutralitatea țării sale, în cadrul unui acord de securitate mai larg, între Occident și Rusia.

Tratatul urma să fie semnat de Biden și de Putin, care ar fi garantat împreună securitatea Ucrainei.

Zelenski i-a răspuns lui Scholz că nu se poate avea încredere în Putin și că, oricum, majoritatea ucrainenilor doresc să intre în NATO.

Peste puțin timp, Zelenski reafirma în plenul Conferinței dorința Ucrainei de a adera la NATO. Mai mult, el amenința că nu mai respectă Memorandumul de la Budapesta, din 1994, prin care Ucraina renunța la armele nucleare.

O nouă „fereastră de oportunitate” se căsca larg, ca o gură de rechin. O fereastră de „ani de zile”. Poate decenii...

*

COVID ucide oameni. La fel și Putin.N u suficienți, însă, pentru Marea Resetare.

Ca să schimbi cursul istoric al omenirii este nevoie de hecatombe care să răspândească teroare.

De aceea, mult mai mulți oameni sunt ucișiîn numele combaterii Covid. Sau în numele combaterii lui Putin.

Noua Ordine Mondială și Omul Nou se vor înălța pe mormane de cadavre.