1. Art. 83 alin. (2) din Constituție, invocat de Klaus Iohannis, se coroborează cu art. 83 alin. (3) din Constituție, care precizează imperativ și limitativ singurele două situații în care poate fi prelungit mandatul: catastrofa și războiul, și doar prin lege organică.

2. În Constituție nu există, în atribuțiile Curții Constituționale, vreo prevedere care să îi permită prelungirea mandatului Președintelui României. Curtea are doar competența, potrivit art. 146 lit. g), de a constata împrejurările interimatului (respectiv că Președintele Senatului va prelua funcția de președinte interimar) și de a comunica aceasta Guvernului și Parlamentului.

Prin urmare, Klaus Iohannis nu a avut niciun temei legal să își prelungească singur mandatul, așa cum a declarat public, încălcând prevederile de mai sus din Constituție.

Conform celor menționate anterior, doar Parlamentul și Guvernul (după informarea de la Curtea Constituțională) pot stabili interimatul (care este asigurat de Președintele Senatului) până la alegerea unui nou președinte. În niciun caz nu există posibilitatea prelungirii mandatului de către președintele însuși sau de către Curtea Constituțională.

Încălcarea Constituției de către Președintele României reprezintă temeiul legal pentru inițierea procedurii de suspendare a acestuia, potrivit art. 95 din Constituție:

„1) În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.”

Va rămâne istorică declarația de autoprelungire a mandatului, de vineri, ora 19:

„Ce fac eu? În Constituția României, citim la Articolul 83, alineatul 2: Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de președintele nou ales.

Concluzie, eu rămân în mandat până când va fi ales un nou Președinte al României. Când noul Președinte va depune jurământul, eu voi pleca de aici.”

Președintele Iohannis a uitat să ne citească următorul alineat al art. 83:

„(3) Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.”

Și nu! Cele două alineate ale art. 83 nu se exclud, așa cum încearcă jurnaliștii și juriștii „de casă” să ne inducă, ci se coroborează.

Dacă cineva vă spune că mandatul i-a fost prelungit de către Curtea Constituțională, voi răspunde în două idei:

1. CCR nu are nicio competență să prelungească mandatul Președintelui, fiind extrem de simplu să citim art. 146 din Constituție, care stabilește competența Curții și în care se precizează doar situația prevăzută la lit. g: „constată existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României și comunică cele constatate Parlamentului și Guvernului.”

2. Președintele și-a prelungit mandatul la ora 19, în timp ce comunicatul CCR a venit la ora 21:30, incluzând „celebrul” pct. 22, în care Curtea, în afara competenței sale, alegea să-i prelungească mandatul lui Iohannis. De altfel, Iohannis nu a făcut vreo referire potrivit căreia Curtea i-ar fi prelungit mandatul, anunțându-ne cu tupeu că va rămâne în funcție.

Acum se vorbește despre formarea majorității, iar toate televiziunile se pierd în amănunte cu privire la diverse nume de premieri ai Guvernului, pe care Klaus Iohannis ne-a anunțat deja că-l va desemna.

Doar că toată lumea vede paiul, dar nu vede bârna!

Un președinte care a încălcat Constituția trebuie trimis acasă prin procedura de suspendare. Un președinte care a încălcat Constituția nu mai poate fi legitim. Și un președinte ilegitim nu poate desemna decât un premier ilegitim.

Prin urmare, președintele Iohannis, care a încălcat art. 82 coroborat cu art. 83 din Constituție, pe deplin conștient că nicio lege din România nu-i dă competența de a-și prelungi singur mandatul, fiind la fel de conștient, atât el, cât și CCR, că nici aceasta din urmă nu are competența de a-i prelungi mandatul decât în două situații limitative și imperative (război și catastrofă) și doar prin lege organică, nu numai că nu are niciun drept de a desemna premierul, dar în mod cert, singur a creat deja împrejurările pentru a fi suspendat. Obligația revine partidelor politice, care nu trebuie doar să „trâmbițeze” principiile democrației, ci să le impună și să le respecte.