ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Doamna Aspazia Oțel Petrescu: „Toată viața mea am să fiu profund recunoscătoare Maicii Teodosia (n.r. – cu numele de Zorica Lațcu până la intrarea în monahism) că m-a dus la Părintele Arsenie Boca, acest mare stâlp al credinței ortodoxe române. Pentru că, în aceeași măsură în care era un strălucit creștin, Părintele Arsenie Boca era și un foarte bun român. Ce să vă spun? În perioada în care l-am cunoscut era în plină glorie. Se putea numi, pe drept cuvânt, duhovnicul întregului Ardeal și, prin extrapolare, al întregii Românii. Acolo la Sâmbăta l-am întâlnit și pe Părintele Stăniloae, care avea să devină apoi unul dintre cei mai mari dogmaticieni ai timpului, și pe Părintele Mladin. Ei mergeau la Sâmbăta cu regularitate.

Părintele Arsenie Boca era numai lumină. Când cădeau privirile Părintelui Arsenie Boca pe tine simțeai, știai, nu știu de unde știai, nu știu cum simțeai, dar erai sigur că te privește lumina. Avea atâta lumină și căldură în ochi, și avea o asemenea privire încât aveai impresia că întregul cer, o infinitate albastră mă privește. Infinitul mă privea cu doi ochi albaștri de om. Asta era impresia pe care a dat-o celor mai mulți Părintele Arsenie Boca: că te privește lumina. Tot sufletul plin de înțelepciune, plin de credință, plin de dragostea pentru om, toate astea erau în flash-ul privirii lui. 

E foarte greu să exprim lucruri care, de fapt, sunt de neexprimat. Sunt lucruri pe care numai le vezi, le simți, știi că sunt așa, neavând nicio explicație logică pentru ele. E o trăire. Prezența Părintelui Arsenie Boca pentru cei care-l aveau alături era trăire. Te lua în iubire, te lua în lumină, erai în aura sufletului lui, care era lumină și iubire. Să nu credeți că era ceva foarte dulceag. Era foarte aspru. Dar asprimea lui era dulce. Te și certa, cum a fost un moment în scurta mea trăire acolo la Sâmbăta. A fost un moment când mi-a dat un canon, când m-a pedepsit, când m-a certat, dar eram nespus de fericită. Cine a trecut prin ceva similar poate să înțeleagă cum este să fii fericit când te ceartă un om sfânt”.

Fragment dintr-un interviu realizat de Florin Palas cu doamna Aspazia Oțel Petrescu pentru revista VEGHEA

De asemenea, în cadrul emisiunii de mai jos dedicată vieții Părintelui Arsenie Boca, vrednica de pomenire Doamnă Aspazia Oțel Petrescu are o intervenție în direct. VIDEO:

Întreaga emisiune, cu cercetătorii CNSAS Florin Duțu, Florian Bichir și Victor Roncea, aici: