Ne-ar fi plăcut să avem și o fotografie cu barbă a lui Eminescu – de dinainte de fi smuls de Poliție din redacția "României libere” la începutul anului 1889 -, alături de cele patru fotografii clasice, de la tinerețe, pe când se războia cu ungurii în "Federațiunea”, până la deplina maturitate a gazetarului de forță și de geniu, care zguduia din temelii eșafodajul veneticilor "roșii”, liberalii, dar și al conservatorilor trădători, la ziarul "Timpul”. În schimb avem această imagine doar printr-o mască mortuară, din care răzbate chipul de Hrist al Românului Absolut, chinuit și răstignit pe Golgota Neamului Românesc.

Se împlinesc azi 134 de ani de la moartea determinată de factori externi a lui Mihai Eminescu, respectiv otrăvirea cu mercur până la colapsul organismului. Deși au trecut atâția ani, în care specialiștii au putut consulta temeinic toate datele corecte ale biografiei gânditorului național, atât data sa de naștere – cea reală, 20 decembrie 1849, după cum o consemnează chiar tatăl său, căminarul Gheorghe, în Psaltirea familiei -, cât și cea a morții – în acest caz, 16 iunie 1889 -, sunt colportate falsificat în spațiul public.

Motivul, în ce privește data morții, este acoperirea de către urmașii celor care l-au prigonit a grabei suspecte cu care a fost înmormântat Mihai Eminescu, la doar o zi după moartea sa, pe 17 iunie. Așa, mintea bietului român moleșită cu avalanșe de informații false, nu mai reacționează când vede că pe 15, chipurile, ar fi murit, și pe 17 a fost îngropat. Par trei zile, așa cum cere tradiția și cum este normal: 15, 16 și 17. Dar nu sunt! Eminescu, după cum o spun înaintașii noștri și colegii lui, gazetarii vremii, a fost descoperit mort pe 16 iunie dimineața. Într-o vineri. Prietenii și contemporanii săi l-au pomenit după moartea sa întotdeauna la 16 iunie. Corneliu Botez, unul dintre primii săi biografi, îi înscrie foarte clar pe coperta volumului "Omagiu lui Eminescu” – foto mai jos – , apărut la 20 de ani de la moartea jurnalistului și poetului național, data corectă: 16 iunie 1889. De altfel, după cum consemnează presa vremii, la 16 iunie 1909 merseseră în pelerinaj la mormân­tul de la Cimitirul Bellu oamenii de cultură importanți ai mo­mentului: Dimitrie Anghel, G. Coșbuc, Șt. O. losif, G. Murnu, I. Slavici, Chibici-Râmneanu, I. Scurtu, A. Stavri, Carol Stork.

Placa de pe locul în care a fost nefastul Institut "Caritatea” al medicului-asasin Șuțu, din strada Plantelor, și cartea biografului său Corneliu Botez, apărută în 1909, „cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa”, consemnează aceeași dată: 16 iunie.

Profesorul Nae Georgescu, renumitul eminescolog, ne relevă surse de presă sincrone care vorbesc de noaptea de 15 spre 16 iunie, când Eminescu trezește medicul de gardă pentru a cere un pahar de lapte după care îl cheamă și pe doctorul Șuțu să-i vorbească.

Și aici este o controversă, evident. Un presupus martor susține că ar fi murit în timpul zilei, deci în după amiaza lui 15 iunie, ca urmare a loviturii cu o cărămidă în tâmplă: MARTOR OCULAR la asasinarea lui Eminescu: „Mâna îmi era plină de sânge”. IMPRESIONANT: Eminescu a cântat "Deșteaptă-te, Române!” cu câteva clipe înainte de a muri și a strigat ”România liberată!” când a fost internat. MĂRTURII strânse de Nae Georgescu.

Să se fi perpelit 12 ore până a consemnat oficial moartea, la orele 2-3 din noaptea lui 16 iunie, doctorul Șuțu? Și asta e posibil. Oricum, de obicei Certificatul de Deces se face a doua zi. De ce s-ar fi completat după două zile, pe 17, în cazul unei personalități atât de cunoscute ca Eminescu?

Revista "Familia” titrează, după "Românul”, pe 17 iunie 1889: „Ieri, vineri (16/28 iunie) dimineața, el ceru să i se dea un pahar cu lapte și ceru să i se trimeată dr. Șuțu, căci vrea să vorbească cu el. Era în momente de luciditate; doctorul întrebându-l că cum se simte, Eminescu rãspunde că are dureri în tot corpul, cari îi cășuneazã mult rău. Din nenorocire… aceste momente lucide n-au ținut mult, cãci dupã o jumătate de oră bietul Eminescu începu din nou sã… aiureze. D-rul Șuțu căută sã-l linișteascã și poetul se duse să se culce. Nu trecu nici o orã, când d-rul Șuțu intră din nou la el, de astã dată îl găsi întins, fără nici o suflare.”

Cum ar fi putut un ziar al vremii – care, pe deasupra, l-a avut adeseori pe Eminescu în vizor – să se înșele cu o asemenea știre de importanță națională, chiar de a doua zi?

Dar cum a ajuns din nou Eminescu la Institutul Caritatea al doctorului Șutu, după ce în același stabiliment își începuse ispășirea condamării la moarte civilă, în 28 iunie 1883? A fost adus (tot) de Poliție, după cum amintesc alți colegi de presă de-ai lui Eminescu. Acțiunea s-a petrecut în ianuarie – februarie în urma articolului său publicat in „România liberă” din 13 ianuarie 1889 – ultimul său articol, care ne demonstrează un Eminescu total cerebral – , articol care a declanșat demisia Guvernului puțin mai târziu. Nu se „potolise”.

Profesorul Nae Georgescu a descoperit mai multe referiri la acest moment, în presa vremii: „Ziarul "Națiunea” dă informații mai ample: „În urma articolului apărut ieri în România liberã, în care d. Vernescu era tratat într-un mod prea adevărat pentru un organ ministerial, domnia sa și-a dat demisia azi dimineată. Însă, în urma asigurărilor d-lui Carp, cum că va dezavua – ceea ce a și fãcut în numărul de azi al oficioasei – pe d. Eminescu, autorul articolului în chestiune, d. Vernescu și-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa.”

Alt ziar, „Telegraful”, adaugã: „d-nii Carp și Theodor Rosetti, față cu dl. Laurian [directorul Rl – n.m.], i-au declarat că articolul privește pe d. Eminescu”…”

Acelasi Carp era cel cu „potolirea” lui Eminescu din 28 iunie 1883, care a dus la arestarea gazetarului și prima lui internare forțată, la același doctor Șutu, petrecută concomitent cu percheziționarea tuturor sediilor Societății „Carpatii” și apoi desființarea ei, în aceeași zi, organizație cu activitate clandestină prin care Eminescu si prietenii sai militau pentru unirea tuturor românilor în "Dacia Mare”, deranjând imperiile care-și puseseră spionii și "influencerii” locali – aka trădătorii – pe urmele lui Eminescu.

Eminescogul Nae Georgescu: "Astăzi se ia de bună data din Certificatul de deces: „cinci spre zece corente ora trei ante meridiane” – dar în ce condiții a fost eliberat acesta, la 17 iunie (pentru necesități birocratice la cimitir), cu greșeli peste greșeli (poetul ar fi avut 43 de ani, tatãl său s-ar fi chemat Mihail etc.), ca martori semnând prin punerea degetului doi sluijitori analfabeți ai Institutului Caritatea… mai bine sã nu mai vorbim! (Facsmil mai jos)

Data de 16 iunie este inconvenabilã pentru că indicã o grabă cu totul suspectă în privința ducerii la groapã: se știe ferm că  înmormântarea la Cimitirul Bellu a avut loc în ziua de 17 iunie 1889, deci ar rezulta că nici n-a fost expus cele trei zile tradiționale, cum este obiceiul. De altfel, ziua morții lui Eminescu n-a putut fi mișcatã din mentalul colectiv, se comemorează și astăzi la 15 iunie peste an”.

Gata autopsiat și cu creierul mutilat, după numai o zi, marele român pleacă deja spre Bellu de la Biserica Sfântului Brâncoveanu din inima Capitalei și este îngropat grăbit într-un mormânt la care s-a adăugat apoi un monument funerar lipsit complet de cruce și decorat cu torțe răsturnate.

Citiți și Mărturia medicului care a primit creierul lui Eminescu: Mutilarea și profanarea moaștelor acestui martir nu a fost românească. Prof. Constantin Barbu: Eminescu a fost ucis pentru Transilvania și credința ortodoxă. DOCUMENTE: Interogatoriul și Autopsia

Ar fi interesant de aflat de când, cine și cum a reușit să schimbe pentru opinia publică adevărata dată a morții lui Eminescu, marele înaintaș al ziariștilor români.

Iată cum marele "Voievod al Ortodoxiei”, Părintele Justin Pârvu, de la a cărui trecere la veșnicie, în condiții poate la fel de determinate, se împlinesc azi 10 ani, Duhovnic care l-a iubit pe Eminescu și a susținut numeroase inițiative de omagiere a marelui ziarist cât și demersul nostru național început acum 14 ani – Adevărul despre Eminescu la 120 de ani de la ucidere – a ales să plece la Domnul în aceeași zi cu Eminescu, binecuvântând, așa cum se știe, cu ultimele sale cuvinte, România și întreg poporul român. Mănăstirea Petru Vodă îi pomenește azi împreună.

Dumnezeu să-i țină împreună la dreapta Sa, cu rugăciunile lor vii pentru România, ce mult au iubit-o!

Veșnica lor pomenire!  

Articol apărut într-o formă mai redusă și la Evenimentul Istoric

Adendă:

A P E L

Cu prilejul împlinirei a 20 ani dela moartea poetului Eminescu

La 16 Iunie a. c, se împlinesc 20 de ani dela moartea genialului poet Eminescu, care a încetat din viață în casa de sănătate a d-rului Suțu, în revărsatul zilei de 16 Iunie 1889, umplând de jale inimile Românilor de pretutindeni. Când ziua, biruitoare, se îngânà încă cu întunericul, acolo se stingeà de veci, învăluit de ,,umbra morții eterne", luceafărul care a aruncat o lumină atât de orbitoare pe orizonul artei române. Acolo i-a fost dat, în suferințe cumplite, să-și închidă pe vecie ochii, artistul cel mai desăvârșit, gânditorul cel mai profund și sublim.

Câte nu s’au perindat în țara noastră în curgerea acestor 20 de ani.

Câte noui talente nu s’au arătat, ce progrese n’a făcut literatura românească ridicată de dânsul la înălțimi neasemuite, dar o pană atât de măiastră ca a lui nu s’a arătat.

E o datorie, să nu lăsăm să treacă ziua de 16 Iunie a. c, fără ca acest eveniment să fie comemorat de întreaga țară, a cărei glorie este
poetul și de fruntașii autorizați ai literaturei noastre.

Se impune deci, să se instituiască de pe acum comitete, alcătuite din bărbații noștri cei mai de samă, la care să se asocieze și tineretul
universitar, pentru ca Eminescu să fie comemorat în modul cel mai impunător.

Un asemenea comitet compus din profesori, magistrați, publiciști, etc., s’a instituit la Galați, după propunerea d-lui Corneliu Botez, în ziua de 19 Martie a. c. în scopul înjghebărei unui festival artistic, care va fi, în același timp, o apoteozare a lui Eminescu și a literelor române.

Comemorarea lui Eminescu, cu deosebit ceremonial, va trebui făcută în toate orașele și chiar în cele mai mici târgușoare.

S’ar puteà strânge, cu acest prilej, un fond pentru ridicarea unei statui marelui poet (foto cu prima statuie, din Galați, mai jos).

Cu convingerea că această propunere va aveà răsunetul dorit de întreaga țară, ne adresăm tuturor: admiratori și continuitori ai operei lui Eminescu, pentru ca, punându-ne cu toții în mișcare, să facem ca aniversarea zilei de 16 Iunie a. c. când se împlinesc 20 de ani dela moartea celui mai mare și iubit poet național, să fie sărbătoarea cea mai înălțătoare a gândirei și simțirei neamului nostru.

Rugăm pe toți acei ce posedă date necunoscute încă din viață și mai cu seamă din copilăria lui Eminescu, să binevoiască a ni le pune la dispozițiune, spre a fi publicate, împreună cu numele celor ce ni le vor transmite, în volumul festiv ce se va tipări la Galați, cu ocaziunea acestei zile memorabile.

Orice comunicări se vor adresa d-lui Corneliu Botez, președinte de tribunal-Galați.

Apelul lui Corneliu Botez din lucrarea Omagiu lui Mihai Eminescu, apărută în 1909 și disponibilă, într-o reeditare, AICI.

Citiți și Sacrificiul eminescian: călugărirea, moartea și mântuirea lui Eminescu. Spovedania de la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil