Virus, războaie, schimbare climatică, extratereștri...

După șocul de la 11 septembrie, dozele de teroare aplicate omenirii devin tot mai dese și mai puternice.

Crizele s-au înmulțit într-atât încât nu mai au loc să se înșire una după alta. Au ajuns să se încalece.

„Polychrrisis!”, ne-a explicat doct și scrâșnit Klaus Schwab.

Economică, financiară, energetică, alimentară, sanitară, de aprovizionare, de securitate, politică, socială, culturală...

Fiecare dintre crize vine la pachet cu „boosterul” aferent de groază. Sigur și Eficient.

*

„Fear Factor”. Expresia „Factorul Frică”, împrumutată de la titlul unui serial TV, a fost folosită în mod explicit în campania anti-Brexit din 2016. Atunci, pentru înspăimântarea britanicilor ca să nu voteze ieșirea din UE s-a folosit un întreg arsenal de sperietori mediatice.

De la dispariția sendvișurilor tradiționale (din lipsă de materii prime) până la Armageddonul nuclear...

Factorul Frică a trecut apoi oceanul pentru a-i îngrozi pe americani și a-i determina să nu voteze cu Trump.

Ambele campanii au fost niște chixuri răsunătoare, dar Regizorii Groazei nu s-au lăsat descurajați. Și-au perfecționat tehnica și și-au întețit atacurile.

Chiar în aceste zile, în America, Fear Factor a fost relansat: (ca) la un semnal, toate ziarele și televiziunile s-au pornit să urle că, dacă revine la Casa Albă, Trump va institui dictatura. Deci, dictatorul trebuie oprit cu orice preț.

O campanie care seamănă foarte bine cu o instigare la asasinat, sub amenințarea terorii care va să vină.

Frica a ajuns să facă parte din cotidian: de la grozăviile meteo, cu „urgia albă” sau „cupola de foc”, până la „otrava” din farfuria cu alimente tradiționale, pericolele pândesc la tot pasul.

Experții au stabilit că tot ce știam despre viață era greșit. De aceea, trebuie să ni se spună inclusiv când și câtă apă trebuie să bem pentru a supraviețui.

Sub domnia fricii, omenirea se preschimbă tot mai mult într-o haită de cotarle.

De jigodii lașe, gata să o rupă la fugă cu coada între picioare, când Stăpânul se răstește ori se face că ia o piatră de jos.

Dar care devin fiare turbate, gata să se sfâșie între ele, când le asmute Stăpânul.

*

Adevăratul pericol care amenință omenirea nu sunt nici virușii, nici crizele, nici războaiele, nici extratereștrii. Este Frica.

Veche de când lumea, la început ea însemna doar teama de a nu-L supăra pe Dumnezeu.

Grija fiului față de Tată.

Odată cu sfidarea lui Dumnezeu de către Adam și Izgonirea din Rai, a intrat în lume și cealaltă frică: Frica Demonică. Frica dezumanizantă. Cea care schimonosește Omul făcut după Chipul lui Dumnezeu și îl transformă într-un animal.

Însă rădăcinile Fricii Sistemice, ale cărei roade le vedem că otrăvesc oamenii de azi, au apărut mult mai târziu.

Tocmai la sfârșitul secolului XVIII, odată cu Revoluția Franceză.

Aceea a fost Talpa Iadului, pe care s-a clădit lumea modernă.

Ecourile Revoluției Franceze (cu cele două odrasle demonice ale sale, Comunismul și Nazismul) sunt cele care fac ravagiile de astăzi.

Nihilismul, cocoțarea Omului în locul lui Dumnezeu, răsturnarea societății cu fundul în sus, relativizarea valorilor, negarea ierarhiilor, exaltarea haosului, desfrânarea, reformarea calendarului...

Sună cunoscut?

Și totuși cum a fost posibil ca acest tablou monstruos să supraviețuiască atât de mult încât să devină un Model pentru era modernă?

Simplu: Revoluția Franceză a fost transformată în Mit. Cosmetizat și împăiat, exponatul așezat la loc de preț în rafurile Istoriei are prea puțină legătură cu Realitatea.

Împotriva unui Mit este foarte greu să lupți.

Revoluția Franceză este și acum echivalată nu cu măcelurile care i-au urmat, ci cu Căderea Bastiliei. Cu cucerirea unei închisori. Cu Libertatea însăși, adică.

(Nu are nici o importanță că pe 14 iulie 1789 închisoarea era aproape goală.)

Marseieza este întâmpinată cu entuziasm la recepții sau pe stadioane, fiind considerată cel mai faimos și frumos imn din lume. Deși îndeamnă fățiș la masacru: „Fie ca un sânge murdar să ne adape ogoarele”...

Cu toate acestea, nici un preot al Corectitudinii Politice nu se indignează...

Iar celebra sa lozincă „Liberté – Egalité – Fraternité” este o uriașă mascaradă, asemenea triadei lui Orwell din 1984.

„Libertatea” a însemnat în realitate o nouă robie.

„Egalitatea” a însemnat că locul nobililor a fost luat de parveniți și scursuri care s-a suit ei în cârca poporului, terorizându-l.

„Fraternitatea” a însemnat o baie de sânge.

Anii de groază de după 1789 sunt întotdeauna prezentați cu surdină și estompă. Masacrele sunt prezentate ca „excese regretabile”, dar motivate de „exploatarea” claselor dominante.

Figuri odioase ca Danton, Marat, Robespierre sunt prezentate mai degrabă ca personaje tragice și complexe decât ca mari criminali.

Bref, grație unei propagande atent întreținute, Revoluția Franceză – păcatul originar al epocii moderne – continuă să fie Mit și Model pentru omul secolului XXI.

De aceea, Teroarea de acum două sute de ani poate fi reciclată și folosită cu succes în zilele noastre.

*

Toată această (prea) lungă introducere mi-a fost inspirată de o carte proaspăt ieșită de sub teascurile editurii Contra Mundum.

O carte pentru copii. Pentru adolescenți, mai degrabă. Autorul său este un britanic prea puțin cunoscut la noi: George Alfred Henty.

Titlul ei: „Sub domnia terorii”.

Mărturisesc că ador literatura pentru copii. Mi se pare infinit mai greu de scris decât cea pentru oamenii mari.

Mai mărturisesc și că am devorat romanul lui Henty, despre care ați ghicit desigur că se desfășoară în vremea Revoluției Franceze.

Am fost curios să văd cum rezolvă autorul dificultatea de a proiecta aventurile palpitante unui tânăr erou în vârstă de 16 ani pe fondul sinistru al Terorii Iacobine.

Una este să ai un căpitan de 15 ani, ca la Jules Vernes, sau un grup de tineri, ca în Cireșarii, care trec prin tot felul de peripeții relativ benigne, cu seninătatea specifică vârstei.

Și alta să îi ai printre protagoniști monștri reali, ca Robespierre, și ca fundal Ghilotina și Noyadele.

Spre încântarea mea, G.A. Henty izbutește strălucit să redea contextul istoric, evitând cu tact detaliile sângeroase sau oripilante, dar perfect credibil și realist. Iar pe această canava teribilă să brodeze aventurile unui adolescent englez care se luptă – și desigur, reușește – să își salveze prietenii de sub domnia terorii.

Cartea se citește – repet – pe nerăsuflate.

Altceva, însă, m-a determinat să îi acord aici atâta spațiu. Faptul că în ea am descoperit antidotul uitat împotriva Terorii care ne dezumanizează astăzi.

Rețeta antidotului e de o simplitate uimitoare: curaj, loialitate și spirit de jertfă.

Dacă la școală, la orele de Istorie sau de Literatură, Revoluția Franceză ar fi prezentată așa cum o face G.A. Henty, dacă ne-am crește copiii să fie curajoși și generoși ca tânărul Harry Sandwith, nu având ca modele fotbaliști, maneliști sau nababi de mucava, societatea noastră s-ar schimba rapid în bine.

Iar în perioadele de criză, dacă am mai fi bombardați cu mesaje apocaliptice de genul „Stați în casă, virusul ucide”, copiii noștri ne-ar trage de mânecă și ne-ar spune: „Nu îți fie frică, Tată!”.

*

Lansarea oficială a cărții „Sub domnia terorii” va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, ora 17, la biserica Precupeții Noi, str. Ernest Broșteanu, nr. 12.

Invitați: pr. prof. Gheorghe Holbea, Cătălin Sturza și Ninel Ganea.

Cartea poate fi comandată AICI.