ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În aprilie 2021, agenția ONU pentru copii, UNICEF, a publicat raportul „Digital Age Assurance Tools and Children’s Rights Online across the Globe” (Instrumente de protecție în era digitală și drepturile copilului în mediul online la nivel mondial). Documentul a provocat o îngrijorare serioasă în rândul organizațiilor pro-familie din lume pentru modul în care tratează, sau evită să trateze mai bine zis, problema expunerii copiilor la pornografie.

„Nu există niciun consens cu privire la măsura în care pornografia este nocivă pentru copii” și „dovezile sunt neconcludente... nu există un acord universal cu privire la natura și amploarea prejudiciilor cauzate copiilor în urma vizualizării de materiale clasificate ca pornografie” - iată doar 2 exemple despre cum privește UNICEF unul din flagelurile contemporane cele mai distrugătoare și mai costisitoare, din perspectiva sănătății publice. Importanța pe care raportul a repartizat-o „îndoielilor”, împreună cu superficialitatea recenzării efectelor nocive ale pornografiei asupra copiilor, transmit un mesaj periculos și iresponsabil.

În plus, UNICEF nu ratează ocazia să lovească, încă o dată, în autoritatea parentală, considerând că restricționarea accesului copiilor la pornografie le-ar putea încălca unele drepturi, printre care acela al accesului la „educație sexuală vitală”. Teza accesului minorilor la pornografie ca exercitare a unui drept, sub atenta îndrumare a părintelui – care, neputând fi eliminat complet din ecuație, a fost redus la stadiul de apendice al copilului – e reflectată și de oglinda ciobită a ONG-iștilor de stânga de la noi, precum Ana Măiță de la „Mame pentru mame” și Adriana Radu de la „Sexul vs barza”, numită recent în Consiliul Economic și Social, organ consultativ de pe lângă Parlamentul României.

Ne facem datoria să avertizăm: deși niciunul din organismele ONU nu are putere de legiferare, documentele oficiale emise de acestea se constituie în semnale clare pentru factorii de decizie de la nivelul statelor sau al instituțiilor legislative supra-naționale, așa cum este Comisia Europeană. În acest caz, evaluarea distorsionată de către UNICEF a impactului pornografiei asupra copiilor este un semnal de alarmă cu privire la viitoare noi politici publice care vor pune copiii, inocența și dezvoltarea lor în pericol. Este doar o chestiune de timp până când ele vor apărea.

UNICEF este doar una din nenumăratele organizații internaționale infiltrate și fagocitate de sulfuroasa revoluție culturală. Înființată după al Doilea Război Mondial pentru a se ocupa de milioanele de copii orfani sau dezrădăcinați, UNICEF are azi un buget de miliarde de dolari anual și promovează fără mari rezerve „educația sexuală”, „minoritățile sexuale” și perspectiva gender-istă - desigur, toate adaptate isteț și diplomatic pentru a părea preocupări esențiale pentru bunăstarea unor copii, care de-abia deschid ochii asupra lumii. De asemenea, UNICEF s-a predat total viziunii feministe și promovează „dreptul la avort” în cazul adolescentelor.

Ca răspuns la raportul precizat, Centrul Național pentru Exploatare Sexuală din Statele Unite a coordonat o scrisoare comună către UNICEF, semnată de 487 de lideri de organizații și avocați din 26 de țări. Printre aceștia, din partea Alianței Familiilor din România a semnat dl. Petre Costea, iar din partea PRO VITA București, dl. Bogdan Stanciu – care se va ocupa de remiterea scrisorii comune către biroul UNICEF România.

Vestea bună este că efortul a avut efect: după trimiterea scrisorii comune, UNICEF a eliminat raportul buclucaș de pe site-ul său web.

Lupta continuă.

Scrisoarea noastră, în traducere, atașată în format PDF.