ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Când, pe net fiind, apeși greșit o tastă și ajungi pe site-ul reviste Dilema veche, dă repede back că altfel o pățești. Eu n-am procedat așa și, furat de un titlu - „De ce ignorăm sistematic rolul eleganței în politică?” - am citit tot articolul. O poliloghie caraghioasă. Pe care am parcurs-o integral ca să văd totuși până unde poate merge improvizația pe o temă dată.
 
În lungul șir al cuvintelor goale, cititorului îi sunt date și câteva exemple de personagii zice-se elegante politicamente. De-a valma, vii și adormiți, în activitate ori la pensii tihnite, de pe aici și de aiurea. Frau Merkel, britanicul Nigel Farage, un franțuz anonim(eni) și vreo trei compatrioți - foști prezidenți trecuți dincolo. Cât privește criteriile după care Nigel Farage și Merkel sunt anturați de un Giscard D’Estaing ori François Mitterrand, citești și rămâi visător.
 
Pentru că a fi elegant în politică nu înseamnă, ca în articol, să „inspiri încredere, calm, dar totodată și forță”, să te îmbraci ori să vorbești nu știu cum, sau cum te descurci într-o situație anume, cum îți cucerești suporterii etc. Ci mai ales ce caracter ai, cum te porți - deloc în primul rând cu Codul bunelor maniere în mână - cu cei pe care i-ai convins să te voteze, cu interesul public, cu camarazii, dar și cu adversarii șamd. În politica locului, autorul - Radu Carp, un oportunist perpetuu - ne asigură că are exemple și de politiceni români eleganți, însă, probabil din motive secrete de stat, ne dă numai de la UDMR. Între care György Frunda, Péter Eckstein-Kovács,  Kelemen Hunor.
 
Cu care cred că în principiu multă lume poate fi de acord; eu însumi i-am nominalizat cândva, însă nu după criteriile autorelui, care de la UDMR omite pe un Domokos Géza. Dar și la UDMR-iști oamenii sunt puși cu furca, fiind o altă enigmă ce caută lângă cei numiți László Borbély, fost ministru cu multiple probleme cu legea, ori actualul ministru al Sportului, d-l Novak, un demnitar cum nu mai știu altul, ca să mă refer doar la asta, preocupat frenetic și înainte de orice de propria imagine, ca o starletă din showbiz.

*După 89, România a fost ferice vreme de douăzeci de ani condusă de doi președinți cunoscuți unul drept KGB-ist iar celălalt securist, doi tâlhari cu-aceeași mamă. În atari condiții, să-ți smulgi părul din cap că generalul papagalilor Ciucă a plagiat mi se pare un fariseism grețos.

*Robi la statul eșuat
Klaus Însuși Împărat
De hăt vreme ne-a dat veste
C-al nost' stat a eșuat.
Iară noi - ca-ntr-o poveste,
Plătind biruri câte-ncap -
Om mai fi normali la cap?

*Cu ceva timp în urmă am îndrăgit o persoană. Și cu care tocmai vorbeam pe net lucruri introductive. Și cum sunt eu mai mereu vraiște cu gândurile, persoana, de o rigoare și coerență logică ce ar exaspera pe oricine, mă tot întreba din când în când: Dar cu asta ce-ai vrut să zici? Și, odată, pe când am văzut că nu mă mai întrerupe, i-am răspuns: "Aveam vreo șapte ani și stăteam sub un măr din grădina casei din sat. Era Sfânta Maria Mare. Din când în când din pom cădea câte un măr. Și eu mă gândeam, ia să fac eu din căderea mărului următor, care e o chestie foarte banală, un lucru pe care să-l țin minte toată viața, oriunde și orice aș ajunge în lumea asta. Și uite așa căderea din pom a acelui măr e lucrul pe care-l țin minte cel mai bine, în absolut toate detaliile lui, din tot ce-am trăit mai mult de șaizeci de ani. Cam ăsta am fost și sunt de multe ori, un ciudat. Iar tu-mi ceri să explic și cele mai banale bizarerii. Dar te-ai obișnui cu mine așa cum sunt, și m-ai îndrăgi pentru altele. Poate. Dar taci că nu mai e pe aici. Probabil că se uită la Netflix, că de mine i s-o fi luat. Însă eu nu știu nici ce-i Netflix, doar am auzit pe alții că în seara asta mă uit pe Netflix. Pe cuvântul meu dacă știu.

*Am cont la BRD-Groupe Société Générale. De vreo două luni de zile ăștia îmi mănâncă sufletul (și m-am și plâns la ei de vreo două ori) cu o mizerie de aplicație on-line, YOU BRD, care a înlocuit-o pe cea anterioară care mergea brici. Stau și mă gândesc dacă n-au făcut-o intenționat, ca oamenii să fie nevoiți să meargă la ghișeu, să le mai ia ei niște comisioane. Ca să n-o mai lungesc, caut un filolog de top ca să-mi zică și mie, pe o sumă frumușică, cea mai porcoasă înjurătură în franceză.

*Și un alt necaz. Într-adevăr, așa-zișii primari de Sectoare USR-PNL-PSD au crescut taxele de parcare în București de circa 8 ori. Să așteptați voi 8.000 de ani până o să-mi mai prelungesc eu contractul. Nu că n-am bani, dar, numai așa, să nu mă luați voi pe mine de fraier. Și, să nu uit, tot 8.000 de draci să vă ia pe toți, sceleraților!