ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În 6 octombrie 2013, acum 10 ani, se înființa site-ul creștin-ortodox ActiveNews. Un site de știri necenzurate. Poate primul din România. De această factură. În amintirea și spre onoarea marelui român mărturisitor de Hristos, Petre Țuțea.

În ultimii trei ani, poate cei mai grei pe care i-am traversat cu toții, vocile celor fără nici o pretenție de a se numi jurnaliști, s-au făcut auzite datorită lor. Jurnaliștilor care au rămas verticali, nevânduți, cu mare iubire față de acest neam și credința ortodoxe.

Datorită lor, noi toți care am dorit să vedem adevărul, să căutam lumina și să nu ne lăsăm paralizați de frică, am avut acces la opiniile, analizele și comentariile unor personalități care au avut curajul să spună lucrurilor pe nume. De la cei cu adevărat specialiști în domeniile lor. Sunt mulți! Nu-i pot numi pe toți, dar mă înclin în fața lor. Pentru puterea de a rezista tuturor „pietrelor ce au fost aruncate în ei”.

Au fost cumva în prima linie! S-au așezat ca pavăză, nouă tuturor, în „apărarea vieții, familiei, credinței și culturii naționale”. Cu orice risc. Asumați!

Astfel, omul simplu a avut acces la informația corectă, fară a fi manipulat, mințit, înfricoșat. A putut să citească, să se informeze și să aleagă! Lumina sau întunericul. Nădejdea sau disperarea. Speranța sau resemnarea.

Nu a fost ușor! În toată nebunia care a cuprins spațiul virtual, unde minciunile se rostogoleau ca un bulgare de zăpadă ce cade de pe munte, o mână de oameni au reușit să rămână în picioare în fața furtunii ce se dezlănțuise. Nouă tuturor ne-au oferit curaj! Ceea ce era cel mai important.

Pentru că există momente în istoria unei națiuni când curajul face diferența. În curaj lovește vicleanul. Poți să pierzi o bătălie, dar dacă un neam dă dovadă de curaj, niciodată nu va pierde războiul.

Poate a fost exact cum spunea marele Țuțea în fabuloasa sa carte „Între Dumnezeu și neamul meu”: „În viață ai două opțiuni: să candidezi la eroism sau lașitate”. Ei au ales! La ce să candideze!

Mulțumim!
La mulți ani!

Nota Redacției: Republicare în seria Remember Plandemia. Mulțumim din suflet distinsei noastre editorialiste-invitate, Doamna Zoe Dantes, pentru aceste urări din inimă și îi dorim la rândul nostru inspirație și multă sănătate. Suntem recunoscători tuturor colaboratorilor și cititorilor noștri. Fără dragostea, sprijinul și rugăciunile Dvs nu am fi putut ființa. ActiveNews este al Dvs! Doamne, ajută! La Mulți Ani, tuturor!